Întreg deficitul de carnete de muncă din județul Bacău ar putea fi acoperit în perioada imediat următoare. „Am adus de la București circa 4.000 de exemplare, din care mare parte au fost deja distribuite agenților economici interesați. Urmează ca în maximum două săptămîni să mai aducem încă 10.000 de cărți de muncă, rezolvîndu-se astfel cam toate necesitățile de acest gen din zonă” ne-a declarat ieri Teodor Agachi, directorul executiv al Direcției de Dialog, Familie și Solidaritate Socială (DDFSS) Bacău. (Alin LEANCĂ)
Criza cărților de muncă se apropie de sfîrșit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.