ȘTEFANIADA Ștefan cel Mare și Ocolul Domnesc al tîrgului Bacău

Bacăul, ca tîrg medieval, a fost o așezare domnească. Aceasta, după dezvoltarea sa de la localitate sătească spre una urbană, avea în folosința oamenilor ce locuiau aici o întinsă suprafață de pămînt, numită „ocol domnesc”. Această suprafață de pămînt a fost acordată de domnia țării, deși pe cuprinsul ei erau formate, cu mult timp înainte, mai multe localității sătești. Aceste suprafețe de pămînt cuprindeau o mare parte din ținutul Bacău, a cărui întindere nu depășea cursul Bistriței și nici al Siretului, iar la vest nu trecea peste culmea dealurilor dintre bazinul Siretului și cel al Tazlăului. Dreptul de proprietate obștească asupra pămîntului respectiv era limitat de autoritatea domnului țării. Uneori, domnii premergători lui Ștefan au diminuat, prin hotărîrile adoptate, suprafața ocolului și chiar veniturile încasate prin vama de aici, organizată ca o consecință a progresului economic. Ștefan cel Mare, la 8 septembrie 1457a întărit drepturile călugărilor de la mănăstirea Bistrița de a folosi „vama din tîrgul Bacău și de la Tazlău, dania bunicului nostru, pietrele de ceară și morile din sus de Bacău” construite de călugări, la care a mai adăugat pe cea de la Cîmp.

Documentele cancelariei voievodale arată măsurile statornicite de domn pentru ca beneficiarii să se poată folosi din plin de drepturile acordate. Aceleași informații conving asupra posibilităților de folosire a debitelor cursurilor apelor unificate pentru a pune în mișcare pietrele morilor existente aici din timpuri îndepărtate, precum și extinderea acestoa. Alte beneficii a mai acordat Ștefan acelorași călugări la 23 aprilie 1460, cînd le-a dăruit „vama mare și mică și numărătoarea de la Bacău”.

De avantajele politicii domnești s-au folosit și slujitorii Bisericii Adormirii din Piatra lui Crăciun. La 15 septembrie 1462 acestora li s-a recunoscut dreptul de a folosi „morile de la Bacău” întemeiate „din pustiu”, prisaca de la Fundu, peste Siret, „via sus de Bacău și cu dârsta”. La 20 aprilie 1491 mănăstirea de la Tazlău a primit din partea aceluiași domn „un sat (…) Bureștii pe Siret, unde se numește Fundul, care(…) a fost ascultător de curțile de la Bacău, și cu loc de prisacă peste Siret, în pustie, unde se cheamă Mănăstirea, și cu bălți pe Siret”. În sfîrșit, aproape de finalul domniei și a vieții sale, Ștefan s-a milostivit din nou de călugării de la mănăstirea Bistrița. La 22 martie 1500, prin bunăvoința marelui Ștefan călugării din așezămîntul de lîngă Piatra lui Crăciun au primit trei sate, situate pe valea rîului respectiv, aflate „mai sus de Bacău”, și anume: satul lui Biroi, … a lui Vlăcsan și … Mănuilești”.

Documentele nu pot fi combătute cu ușurință. Informațiile scrise în ele demonstrează existența unor români inventivi, capabili să folosească materia primă existentă în zonă, fără capital străin și investitori străini și au „întemeiat” multe mori, unde măcinau bogatele recolte de grîu atît de necesare pentru pregătirea pîinii, hrana lor de toate zilele. Tot la Bacău, asemenea oameni au organizat dârstele pentru a fi bătute cu ciocanele stofele țesute în războaiele fiecărui gospodar.

Oamenii care populau așezările sătești situate pe ocolul domnesc au fost capabili să scoată și să folosească zăcămintele de sare aflate pe „Dealul Sării”, de la vest. Locuitorii tîrgului erau foarte buni pomicultori, viticultori și crescători de vite. Informațiile documentare păstrate din anii domniei lui Ștefan cel Mare, precum și vremurile în care statul moldav i-a avut pe alții la conducerea sa, au relatat pe larg despre terenurile cultivate cu cereale, cele plantate cu vii și pomi fructiferi, ca și despre cele pe care pășunau turmele de oi, cirezile de vite și hergheliile de cai, pe povîrnișul dealului vestic.

Toate acestea demonstrează că existau oameni capabili și pricepuți în practicarea tuturor ramurilor agriculturii, creșterii vitelor, albinăritului. Meșteșugurile au cunoscut, și ele, o reală dezvoltare. Domnul țării a sprijinit inițiativele celor ce au întemeiat mori și dârste, acordîndu-le privilegii și recunoscîndu-le meritele. Produsele agricole, transformate în făină și pîine, aveau căutare. Acestea, ca și altele, erau comercializate. Existența vămilor – cea mare și cea mică – la Bacău convinge asupra unui centru comercial intern și inernațional prin care se comercializau și tranzitau mărfurile acelor timpuri. Chiar și domnul Ștefan a acordat beneficiile vămilor de la Bacău călugărilor de la Bistrița, dar aceasta n-a diminuat cu nimic progresele economice ale tîrgului format pe cursul Bistriței inferioare. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)