• raportul de control al inspectorilor de la Regia Națională a Pădurilor scoate la iveală o mulțime de nereguli • șefii ocoalelor Agăș și Comănești au fost destituiți, doi ingineri silvici au dosare penale, 10 pădurari de la Ocolul Silvic Comănești au fost dați afară și alți 20 de la Ocolul Silvic Agăș sînt vizați pentru aplicarea aceleiași sancțiuni
Conducerea Direcției Silvice Bacău a intrat în tăvălugul sancțiunilor pornit de Regia Națională a Pădurilor (RNP), care pînă acum a „ras” aproape tot personalul silvic din ocoalele Comănești și Agăș. După ce-au finalizat raportul de control, inspectorii RNP au propus ca măsură pentru gravele abateri pe care le-au descoperit în Bacău și sancționarea conducerii Direcției Silvice Bacău. „Eu și cei trei colegi ai mei din conducere, respectiv directorul tehnic George Brăiescu, Nicolaie Radu, șeful Corpului de Control, și Ionel Dumitru, șeful Serviciului de fond forestier, am fost sancționați cu diminuarea salariului și a indemnizației de conducere pe trei luni cu 30 la sută”, ne-a declarat Viorel Ghelase, directorul Direcției Silvice Bacău.
Prezenți în Bacău la un control fără precedent la ocoalele Comănești și Agăș, cei aproape 100 de oameni care au puricat și realitatea de pe teren și cea din hîrtii au descoperit o mulțime de nereguli. Arbori tăiați ilegal, nejustificați de pădurari; neîmpădurirea suprafețelor în termenele prevăzute de lege; nerealizarea recepției lucrărilor de regenerare; exploatarea unor parchete cu restricție, în sezonul de vegetatie; întîrzieri în exploatarea masei lemnoase; neinventarierea tuturor stocurilor de masă lemnoasă; reprimirea partizilor fără prezentarea rezultatului exploatării masei lemnoase; nerespectarea tehnologiilor de exploatare a masei lemnoase, toate acestea li se impută în special pădurarilor, dar și conducerii Direcției Silvice. În afară de cei patru șefi ai silvicultorilor băcăuani, mai marii RNP i-au înlocuit pe cei doi șefi de ocoale, deși cel de la Agăș oricum era înlocuit la vremea controlului, cu inginerul Georgel Năstase. Pe lîngă asta, personalul silvic de teren – șefi de districte, pădurari – a fost sancționat cu diminuarea salariilor între 10 și 30 la sută, în funcție de gravitatea abaterilor. Doi ingineri silvici, cîte unul de la fiecare ocol silvic, au dosare penale pentru folosirea ilegală a ciocanului de marcat. „Cele mai drastice măsuri constau în desfacerea contractului de muncă, pentru un număr de 10 pădurari de la Ocolului Silvic Comanești și propunerea pentru aceeași măsură disciplinară a altor 20 de pădurari din cadrul Ocolului Silvic Agăș. Aici vom decide în funcție de gradul de vinovăție al fiecăruia, precum și de posibilitățile reale de a fi înlocuiți, pentru că spre exemplu, am organizat concurs pentru personalul silvic în zona Agăș și nu s-a prezentat nimeni. De mîine, o echipă de la Direcție se va duce în localitate pentru a identifica localnici care nu au pregătire de specialitate, dar au aptitudini pentru munca de silvicultor și de al le întocmi contract de muncă la noi”, ne-a mai spus Ghelase.
Cel mai crunt au plătit pădurarii
RNP a impus un program de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor, recuperarea prejudiciilor și îmbunătățirea activității desfășurate la cele doua ocoale. „Este vorba despre refacerea structurii de pază, lucru care se va petrece odată cu schimbarea pesonalului, colaborarea cu poliția și jandarmii pentru înființarea unor patrule mixte mobile și revizuirea limitelor dintre proprietățile private și cele de stat. La Comănești este oarecum ușor de depășit momentul și pentru pagubele relativ mici care s-au găsit se poate face repede ordine. Problema gravă este la ocolul Agăș. Trebuie să recunosc că măsurile punitive nu rezolvă problema de fond în zonă: lipsa locurilor de muncă în alte domenii și presiunea pe care o fac loclanicii asupra unei singure surse de existență: pădurea. Silvicultorii singuri nu pot rezolva problema și trebuie intervenit și din partea administrațiilor locale, în vederea implementării unor soluții care să reorienteze populația din zonă către alte domenii de activitate”, ne-a mai spus Ghelase. Cert este că, deocamdată, controalele celor de la RNP s-au lăsat cu pedepsirea acarului Păun. De-a lungul timpului, silvicultorii au mai fost triați destul de drastic și în 2000, cînd mulți dintre ei s-au ales cu dosare penale întocmite de conducerea Direcției Silvice în urma unor verificări efectuate pe plan local. Pentru scurt timp, în zonă lucrurile s-au mai liniștit, dar presiunea agenților economici, mulți dintre ei avînd în spate interese și nume sonore din PSD, au determinat ca practica furtului din pădurile statului să se reia cu aceeași ardoare. Interesele, mai ales cele cu iz electoral, sînt suficient de puternice ca actuala situație de pe Valea Muntelui, în privința defrișărilor pădurilor, să rămînă în același stadiu cel puțin pînă după trecerea alegerilor parlamentare din toamnă. Pînă atunci, cei care vor avea cel mai mult de suferit, cu pierderea locurilor de muncă, sînt pădurarii, acești acari Păun ai silvicultorilor. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns