REPORTER ÎN PIAȚĂ Bătrînețe-n haine grele…

Caută, cu înfrigurare, în maldărul de pantaloni, doar, doar o găsi o pereche să i se potrivească. E îmbrăcat în haine ponosite, închise la culoare, deși-i cald de te sufoci. E mijloc de iunie. În sfîrșit, găsește o pereche, sînt pantaloni frumoși, aproape noi, cu toate că magazinul e de haine la mîna a doua, un magazin destul de cunoscut aici, în zona Pieții centrale a Bacăului, vizavi cu mult mai cunoscuta farmacie «Nipam». Fața i se luminează, da, pantalonii ăștia sînt numai buni pentru el! E drept, sînt mult mai lungi – el e un om scund și slab – dar ăsta nu-i un inconvenient. Dan Condurache – așa se numește omul – îi mai apropie o dată de talie, își știe măsura, dă din cap a satisfacție și se îndreaptă spre locul unde o tînără cîntărește marfa – de, mărfuri la kilogram…! – dar cînd aude că va trebui să dea 120 de mii se albește la față: „Doamnă, n-am atîția bani! Abia pe 23 iau pensia. Mai cîntăriți-i o dată! Poate ați greșit…!” Fata se uită cu milă la bătrîn, îi mai cîntărește o dată, nu, nu-i nici o greșeală, atîta costă. „Nu vreți să-i puneți deoparte? Vin pe 24 și vi-i plătesc…!” Nu, nu se poate acest lucru. Moșul se întoarce, tremurînd, în partea magazinului unde sînt pantaloni și-i așează cu grijă la locul lor. Atunci îl întîlnesc eu, pentru că, uitasenm să vă spun, vin destul de des aici. Îl privesc pe om și observ că, sub ochelarii cu lentile groase, are ochii aproape șterși. Da, a avut un groaznic accident, fața și părul de pe cap i-au fost arse de acidul sulfuric pe care-l transporta și de atunci pielea capului – acum poartă o pălărie tot timpul – i-a ars, arată ca orice piele arsă, apoi un ochi i-a dispărut, pur și simplu, doar gaura o mai are, iar celălalt ochi i-a fost afectat într-atîta, încît mai vede cu el doar la o distanță de 40 de centimetri. „Știu locurile pe unde merg. Mai mult le ghicesc”. Pensia? Aproape 2,6 milioane de lei. Abia-i ajung banii ăștia. Și a muncit, la „Șuruburi”, de cînd avea 14 ani, pînă la pensionare, la „Tratamente termice” a lucrat, he, he, ce oameni mai erau acolo, directorii Andrei, Lungeanu, maistrul Benea și doamna Dorobanțu și ceilalți, he, he, ce ani, domnule, ce știi matale, ești mult mai tînăr!” Acum e bătrîn și ca vai de capul lui. Și pantalonii, tare i-ar mai fi trebuit, ăștia de pe el s-au cam rupt, oare îi va mai găsi pe 24 în magazin?, și pleacă, bătut de soartă, cu această speranță, oare o să-i mai găsească atunci cînd va avea bani să-i poată plăti…? (Eugen VERMAN)