Constantin CĂLIN
Televizorul a devenit unul dintre prietenii cei mai nepoliticoși. Îmi arată uneori ceea ce nu vreau (și nu e necesar) să văd și-mi spune ceea ce nu doresc să aud. Cînd fac imprudența să mă uit la el pînă dincolo de miezul nopții, capul mi se transformă într-o debara cu obiecte prost așezate, îngrămădite, care se ciocnesc unul de altul. În ultimele săptămîni a luat-o razna de-a binelea. Mă ține în fața lui cu niște întîmplări care fără de voia mea încep să mă intereseze: „sin-uciderea” (vorba cuiva) unui bogătaș, „jaful secolului”, „judecătorul striptiz” fiecare prezentată la dimensiuni de serial. „Ies la rampă” tot felul de inși care apără, acuză, fac „dezvăluiri senzaționale”, declară „în exclusivitate”, precizează, moralizează. Provocați, intervin „în direct” (dar prin telefon) cutare sau cutare. Curg „mesaje” de la cine și de unde nu te aștepți. Cu indignări, uimiri, analogii cu situații cunoscute, ipoteze, aprecieri, învinovățiri / dezvinovățiri, ironii, insulte, vorbe de prisos, certuri curat țigănești. O dată Poliția și Justiția sînt tăvălite prin uleiul încins al criticilor de tot felul, altă dată sînt bătute pe umăr și felicitate. O dată „moderatorul” e lăudat pentru sîngele rece, curajul și pasiunea cu care urmărește subiectul, altă dată e probozit că-i slab, șovăitor sau îndatorat unei „oculte”. Aproape orice emisiune e un zig-zag amețitor. Vreau-nu vreau, rețin ba una, ba alta: figuri, nume care pînă mai ieri îmi erau străine, indiferente, fraze, frînturi de fraze…
„Debaraua” se aglomerează, se umple cu lucruri (citește informații) ce se contrazic, cele mai multe urîte, violente, neliniștitoare. Mă culc agitat, supărat pe mine însumi că am stat (pardon!) „ca tîmpitul” atît de tîrziu. Adorm greu, somn superficial, scurt, întrerupt. Apoi dimineața, aidoma cîtorva milioane de români, mă trezesc obosit, cu gîndul încă întors la cele văzute și auzite pe „micul ecran” în noaptea dinainte. Ca să parvin cît de cît la vreo idee, trebuie să triez, să cern, să înlătur grămezi de „știri” inutile, parazitare, nocive psihic. Ce arată, de pildă, faptul că sute, poate mii de oameni se ipostaziază în procurori și dau soluții într-un caz extrem de complicat precum cel al bogătașului „sin-ucis”? Că vor „anchete paralele” și, bineînțeles, alte concluzii? O erodare gravă, periculoasă a încrederii în instituțiile statului, bănuite atît de incapacitatea profesională, cît și de corupție. Prea de multe ori cei care trebuiau să facă dreptate într-un caz sau altul, de asemenea notorii, s-au dovedit indolenți sau chiar complici cu vinovații. Astfel, multora, „Mafia” li se pare mai reală decît Poliția. Puterea ei mai mare decît Puterea politică, pe care a ajuns s-o influențeze. Cu minime excepții, societatea românească e nemulțumită, demoralizată, nesigură de prezentul și viitorul ei. Sărăcia sporește imaginația răului. În atare condiții, „fapte diverse” care aiurea ar trece de banale au un efect disproporționat, adesea monstruos prin iraționalitatea lui. Orice explicație pare superfluă, cînd lumea vede peste tot „scenarii”, „crimă organizată”, birocrație cupidă, laxism legislativ, lipsă de fermitate. „Omul de rînd” se consideră periclitat, abandonat. Atît individual, cît și colectiv am devenit „nevricoși”, obsedați de pericole iminente: potop, pîrjol, cutremur, foamete, epidemii, acțiuni teroriste. Desigur, în starea aceasta de spirit intră și mult artificiu, multă autosugestie. Dacă televizorul mă surescită și mă năucește, vinovat sînt și eu că nu realizez exagerările lui, că acord încredere deplină oricărui reporter care forțează senzaționalul în relatări, că mă las impresionat de teatrul unor persoane dubioase. La noi lipsește educația privirii: credem tot ce se vede, deși ceea ce se vede e nu o dată fals. Această naivitate e veche, iar cei 14 ani trecuți de la „revoluție” în loc s-o diminueze, au amplificat-o. Nu-i, oare, semnificativ faptul că nici un post românesc de televiziune nu are emisiuni consacrate analizei imaginilor și comentării lor, în afară de cea a „Cîrcotașilor”, care înclină spre divertisment?
Lasă un răspuns