Frumoasa adormită
* „Sinaia Moldovei” împlinește, astăzi, venerabila vîrstă de 203 ani * Certificatul său de naștere este legat de numele proorocului Ilie, pe care îl prăznuim tot azi * Ce-i doresc localnicii, și nu numai ei, frumoasei așezări de la poalele Nemirei? „La trecutu-ți mare, mare viitor!”
La Slănic Moldova, prăznuirea zilei de naștere a proorocului Ilie, care împlinește astăzi, 20 iulie, venerabila vîrstă de 203 ani, ca și a hramului bisericii „Sfîntul Ilie” – patronul spiritual al stațiunii, se află în plină desfășurare. Și cum aproape fiecare așezare își are propria legendă, aidoma întîiului descălecat al Moldovei, legenda Slănicului spune că „…un vînător din cei cu adevărata patimă a vînatului, serdarul Mihalachi Spiridon, cămărașul ocnelor de la Tîrgul Ocnei, gonea în anul 1801 un cerb prin Valea Slănicului, nelocuită de nici un suflet omenesc și acoperită cu o pădure seculară prin care abia-ți puteai face drum. De-a împușcat vînatul sau nu, puțin ne pasă; el căzu ostenit pe-o stîncă, la picioarele sale curgea vîjîind apa Slănicului. Deodată, vede țîșnind un izvor din stîncă, apa lasă urmă gălbie în calea sa cea scurtă pînă la rîu. Vînătorul gustă dintr-însa cu luare aminte. Se întoarse peste cîteva minute cu o butelcă la locul descoperirii, pe care îl însemnează prin ramuri de copaci; acum se află în stare de a-și supune descoperirea prietenilor săi din Ocna, spre a fi analizată. Prietenii recunosc că apa este minerală și că în străinătate e întrebuințată spre tămăduirea boalelor”. Serdarul, se spune, nu-și cruță osteneala de a face încă o dată drumul cel grozav de greu; ia oameni cu dînsul, care curăță locul împrejurul izvorului și pe cînd, pentru întîia dată de la „facerea lumii” se aude răsunînd securea în această sălbăticie, mai descoperă un al doilea izvor mineral alături de cel dintîi, dar deosebit de acesta la gust și la față. Și iată că așa, încet, încet se descoperă și celelalte minuni de izvoare, se naște și apare pe harta țării un miracol al tămăduirii, un superb tărîm de tihnă și reculegere: Slănic Moldova.
Așezarea sa într-un cadru extrem de pitoresc și existența izvoarelor minerale de tipuri variate, care izvorăsc pe o zonă relativ restrînsă, uneori chiar alături unul de altul și totuși diferite ca efecte curative, constituie particularități destul de rar întîlnite, ceea ce a făcut ca Slănicul Moldovei să fie o stațiune căutată. La toate acestea se adaugă contribuția oamenilor locului care au șlefuit această „perlă” a Moldovei prin realizările lor deosebite, în ciuda piedicilor de tot felul, inerente transformărilor pe care le-a impus timpul. Și ca să nu încarc memoria cititorilor cu prea multe date istorice, doresc doar să schițez un arc peste timp în trecutul Slănicului, marcat de lucruri și fapte inedite. Astfel, cu toate că descoperitorul primului izvor de apă minerală, la 20 iulie 1801, serdarul Mihalache Spiridon socotise izvoarele și băile Slănicului ca pe o proprietate personală, în anul 1845 statul contestă familiei serdarului dreptul de proprietate și trece, un an mai tîrziu, prin donație, stațiunea în administrarea Epitropiei Sf.Spiridon din Iași. Aceasta fusese, de altfel, și dorința fostului ei proprietar – Constantin Cehan Racoviță – domn al Moldovei – care o donase Epitropiei cu mult înainte de sfîrșitul vieții. Cu toate că hrisovul domnesc prevedea că teritoriile proprietate a Eforiei spitalelor nu se pot înstrăina, în 1884 intră în vigoare o lege care prevedea că se putea vinde o parte din terenurile mărginașe către particulari, cu condiția ca aceștia, în termen de trei ani de la cumpărare, să construiască vile confortabile după planurile aprobate de conducerea Eforiei. Ca urmare, proprietari din București, Brăila, Galați, Iași, încep să construiască și ei vile. Iată o măsură care ar fi fost bună de aplicat și în zilele noastre pentru încurajarea și dezvoltarea turismului.
În ciuda prefacerilor care încep să se simtă odată cu sistematizarea stațiunii (1887) și apariția unor construcții noi, ca cele ale hotelurilor Racoviță, Cerbu, Pufu, Dobru, Central, a Casinoului – care avea sală de teatru, concert și bal, Inhalatorul ce deținea o sală de cură dotată cu instalații moderne de pulverizare, punerea în funcțiune a uzinei electrice și amenajarea imensului și frumosului parc, anii primului război mondial au transformat Slănicul Moldovei într-o ruină. Trupele austro-ungare și germane încercau să-și deschidă drum pe linia Tg. Ocna – Adjud – Mărășești spre inima Moldovei și pentru a pune stăpînire peste Slănic Moldova ele dădeau repetate atacuri, tirul artileriei distrugînd tot ce-i stătea în cale. Inamicul cunoștea bine valoarea apelor Slănicului. Încă din 1853, în timpul războiului Crimeii, austriecii lăsaseră o sentinelă pentru paza izvorului nr.1, care a fost apoi forțată de localnici să plece. De mai multe ori ei încercaseră chiar să mute stîlpul de frontieră peste noapte pentru a intra în stăpînirea izvorului. După intrarea trupelor germane în stațiune comandamentul este cantonat la hotelul Racoviță, iar frumoasa clădire a „Casinoului” este transformată în grajd. În retragere, armatele germane incendiază stațiunea, care este aproape complet distrusă, iar reconstrucția începe abia din anul 1927.
Dintre „drumeții” de marcă ce au urcat pe valea cea strîmtă a Slănicului din Moldova de-a lungul timpului îi menționăm pe Costache Conachi (tatăl vitreg al marelui om de stat Costache Negri), poetul care alături de frații Văcărești a deschis drumul liricii românești și care, aflat la Slănic în 1819, a încrustat în coaja unui brad sentimentele pentru frumoasa Zulina, numele de alint al Smarandei Doxici, pe care o întîlnise în mijlocul acestei naturi fermecătoare; Veniamin Costache, mitropolitul cărturar al Moldovei – oaspete al stațiunii în 1816; Costache Negri, poet și om politic; povestitorul Nicu Gane, care ne-a lăsat în nuvela „Două zile la Slănic” amintiri din viața stațiunii din jurul anilor 1890-1900; Ion Creangă, unul din clasicii literaturii române, care începînd cu anul 1885 a fost în cîteva veri la Slănic pentru a face „feredeie (băi) și să bea ape minerale pentru tămăduirea beteșugului său; Wilhelm de Kotzebue, consulul Rusiei în Moldova, de la care ne-au rămas însemnările de călătorie foarte prețioase prin valoarea lor de document; George Enescu, geniul muzicii românești, care primește consacrarea publicului în 1890 cînd, aflat la Slănic Moldova, susține primul său recital la vîrsta de numai 9 ani cu fantezia lui Singlee pe ariile din „Fata regimentului” și o altă fantezie a aceluiași compozitor pe arii din „Faust”; Alexandru Vlahuță, poetul drumeț, care descoperea pentru prima oară în literatură frumusețea așezării Slănicului, pe care o denumește „Sinaia Moldovei”.
În anul 1897 (iunie) apare pitorescul ziar de sezon „Curierul Băilor Slănic”, elogios semnalat de presa acelor vremuri, care-l prezintă ca „Singurul ziar ce apare într-o stațiune balneară a României”, iar în perioada 1903-1904 au loc stagiunile teatrului bucureștean – primele într-o stațiune montană românească, cu actori de prim -rang, între ei strălucind Aristide Demetriade, cel ce a făcut carieră în rolul lui Hamlet. Unul din marile succese repurtate pe plan cultural l-a cunoscut echipa de teatru, primul colectiv artistic al Casei de Cultură din Slănic Moldova, care din anul 1960 a avut reprezentanții ce au făcut deliciul publicului. Priceperea și pasiunea au făcut din aceste specatacole realizări artistice de excepție, dovadă fiind premiile obținute la fiecare concurs la care au fost prezentate.
Iată, așadar, cîteva aspecte care definesc o stare de spirit ce a caracterizat locuitorii acestui mirific colț de rai și care merită întreaga recunoștință a generațiilor prezente și viitoare. Poate că ar fi bine ca în fiecare an, cu prilejul acestor sărbători să se instituie și decernarea unor premii atît pentru personalitățile actuale, cît și „in memoriam” pentru cei trecuți în neființă și care prin eforturi și sacrificii au făcut din Slănicul Moldovei o veritabilă piatră prețioasă, au contribuit la cîștigarea unui renume bine meritat.
La mulți ani, Slănicule! Ție și locuitorilor tăi, viață lungă și numai bine! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns