• volumul producției firmelor băcăuane a crescut de opt ori față de anul trecut
Lemnul pădurilor băcăuane are mare căutare. Evident, nu mai poate fi o noutate o asemenea informație, atîta timp cît de 15 ani din România, în general, lemnul ia masiv calea piețelor din străinătate. Lemnul brut, mai puțin cel prelucrat și înnobilat cu valoare adăugată. Numai în județul Bacău, însă, într-un an volumul producției fizice la cheresteaua de stejar – o esență foarte prețioasă – a crescut de peste opt ori, iar la cheresteaua din esențe mai slabe de aproape patru ori. Pădurile băcăuane nu sînt bogate în lemn de stejar, dar lemnul de fag și cel de brad se găsește din abundență, județul fiind unul dintre cele mai împădurite din țară. Comparativ cu acest aflux pe piață, producția de uși și ferestre a crescut, în aceeași perioadă, de numai 1,7 ori, iar produsele cu valoare și mai mare – în speță mobilierul – nu s-au fabricat nici măcar la cotele din luna mai a anului trecut, ba producția a scăzut la jumătate din cît era. Datele furnizate de Direcția Județeană de Statistică la acest capitol demonstrează că afacerile cu cheresteaua băcăuană merg ca unse, deși în toate programele de dezvoltare afișate în ultimii zece ani s-a dat ca sigură preocuparea pentru ca produsele românești, din orice categorie, să fie purtătoare de valoare adăugată mai mare. Lemnul semibrut are însă căutare mai mare, este și mai lesne de prelucrat și nu necesită cheltuieli foarte mari din partea producătorului și, evident, exportatorului.
Anul cel mai bun al producției de cherestea – în general al industriei lemnului din județul Bacău – a fost de departe 2003. Producția anului trecut a debutat modest și chiar a scăzut brusc în primele două luni, dar s-a redresat spectaculos și viguros până în luna aprilie, pentru ca apoi să se calmeze și să scadă ușor pînă la sfîrșitul anului. Cel mai prost an al acestei industrii băcăuane – cu mulți jucători pe piață, unii de talie importantă – a fost, tot de departe, anul 2000, care a adus acestor producători serioase pierderi, aproape fără excepție. Nici 1999 și nici 2001 nu au fost ani cu mult mai buni, dar 2002 a adus redresarea, cu începere din luna mai.
Curba de producție a anului 2004 se anunță sinuoasă. Luna februarie a însemnat, pînă la nivelul datelor raportate la Direcția Județeană de Statistică pînă în prezent – adică nivelul lunii mai, vîrful de producție în domeniu, pentru ca lunile următoare să însemne o calmare a producției. Dinamica producției primelor cinci luni a fost cea mai bună în perioada corespunzătoare anului în curs, la cherestea, și cea mai slabă în 2003, la același produs. Iar producția de parchete – realizată în fabrici bine dotate, la Onești și Bacău – a fost cea mai vioae, tot în primele cinci luni ale anului în anul 2004 și cea mai slabă în 2002.
Dintre producătorii băcăuani, cele mai mari producții industriale în prelucrarea lemnului le-au raportat, după primele cinci luni ale anului, Finn Forest Baco Production Comănești și Diana Forest Bacău. (Petru DONE)
Lasă un răspuns