Amendă de 15 milioane de lei la tabăra de la Valea Budului

Redacția Ziarul de Bacău

• motivul sancțiunii aplicată de comisarii Gărzii de Mediu administratorului Ștefan Țintaru este lipsa unui grafic al vidanjărilor

Tabăra de la Valea Budului nu pare a fi, cel puțin din anumite puncte de vedere, pe placul comisarilor de la Garda de Mediu, care l-au „cadorisit” pe administratorul taberei, Ștefan Țintaru, cu o amendă de 15 milioane de lei. „Lipsea graficul vidanjărilor efectuate în tabără și, în plus, nu au fost îndeplinite măsurile stabilite la controalele anterioare în ceea ce privește scurgerile de la instalația de combustibil ușor din incinta taberei”, a explicat comisarul Titi Secară motivele pentru care a fost dată amenda în cauză. Ștefan Țintaru spune că, pînă la urmă, a achitat 7,5 milioane de lei, dar a lăsat să se înțeleagă că, de data asta, comisarii Gărzii de Mediu au fost mai catolici decît Papa. „Nu vreau să acuz pe nimeni și atunci cînd greșesc mi se pare normal să plătesc, dar mi se pare totuși exagerat să dai o amendă așa de mare pentru lipsa unui grafic de vidanjare. Cei de la Gardă mi-au spus că nu-i interesează, pentru că, astfel, nimeni nu poate ști dacă nu cumva vidanja nu a vărsat reziduurile în nu știu ce șanț de la marginea drumului. Cît privește scurgerile de la instalația de cmbustibil ușor, e vorba, de fapt, de cîțiva stropi care se scurg în momentul alimentării stației. Apoi, remedierea eventualelor deficiențe nu depinde numai de mine, pentru că tabăra nu e a mea”, ne-a declarat administratorul taberei de la Valea Budului. Oricum, în ciuda nemulțumirilor comisarilor de la Garda de Mediu, tabăra de la Valea Budului continuă să rămînă una dintre preferatele copiilor din țară, printre oaspeții săi numărîndu-se și băieții antrenorului Anghel Iordănescu. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.