Un număr de 168 de ceferiști băcăuani vor trebui să își caute alte locuri de muncă începînd cu data de 16 august, cînd vor fi disponibilizați. „Posturile în cauză vor fi, practic, desființate, peste 50% dintre acestea fiind în sectorul de infrastructură. Cei care vor trebui să plece provin din rîndul personalului auxiliar, adică primitori-distribuitori, casieri, electricieni, montatori, curățători de macaze și alte categorii de genul acesta. Pe de altă parte, domnul director Vintilă (Iordan Vintilă, director infrastructură în cadrul Regionalei CFR Iași – n.r.) nu a ezitat să-i ocrotescă pe salariații din birouri, în special pe cei din sectorul economico-financiar. Sincer, nu știu la ce ne trebuie, la nivel de regională, 126 de contabili și economiști”, ne-a declarat Eugen Manciu, președintele sindicatului „Feroviarul” din cadrul Federației „Elcatel”. Cei care vor trebui să plece acasă vor primi plăți compensatorii, dar cuantumul acestora nu va depăși, potrivit lui Eugen Manciu, 17-18 milioane de lei. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns