În momentul de față, la Primăria Moinești există zeci de cereri prin care solicitanții doresc să obțină suprafețe de teren în vederea construirii de case. „Aproape în totalitate, acestea aparțin unor persoane de etnie rromă, care vor ca primăria să le atribuie terenuri cu titlu gratuit. Majoritatea dintre ei sînt din zona Căliman, acolo unde locuiesc aproximativ 800 de rromi. Din păcate, aceștia nu prezintă nici o garanție financiară că au posibilitatea să-și construiască case pe suprafețele solicitate. Motivul principal îl constituie faptul că nu au un loc de muncă, deci un venit bănesc stabil. Mai mult, o parte din ei nu posedă nici acte de identitate”, ne-a declarat Nicolae Nechifor, viceprimarul municipiului. De menționat că rromii au fost mutați în cartierul Căliman în urmă cu aproape 20 de ani, atunci cînd, prin programul de sistematizare al orașului, le-au fost demolate locuințele. Acum, aceștia trăiesc în condiții deosebit de precare, existînd case cu o suprafață locativă de doar cîteva zeci de metri pătrați, unde stau înghesuite cîte două sau trei familii. O rezolvare parțială a problemei ar fi construcția de locuințe sociale de către primărie, iar în acest sens sînt premize ca anul viitor, la Moinești să se ridice un bloc cu aproximativ 40 astfel de apartamente. (M.VIERIU)
Rromii din Moinești cer terenuri cu titlu gratuit pentru ridicarea de case
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.