Hărțuită cotidian și, uneori, cu argumente forte, Puterea a ajuns să fie mai insensibilă decît tindea, oricum, să fie! Nici că-i mai pasă! Inflația critică obține inversul efectului scontat: potentații își văd de ale lor, publicul se blazează, atacul scris și bine țintit se pierde în rumoarea de suprafață. Vîrfurile PSD se mulțumesc doar să scrîșnească din dinți atunci cînd președintele statului se arată nervos, iar premierul propune măsuri de „rotire” a cadrelor. Conflictele la vîrf nu capătă amploare întrucît personalitățile proeminente ale partidului nu s-au constituit pe baza unei ideologii certe, ci s-au poziționat în raport cu osul pe care-l pot roade. Acestora le vine greu să înțeleagă că democrația este o tehnică de relativizare a Puterii, că ne permite perpetuarea la nesfîrșit a conducătorilor.
Sistemul democratic impune, printre alte limite, și pe aceea de timp de funcționare a ierarhiilor superioare ale unui stat sau partid. Cel ales într-o funcție de rang înalt înțelege cu greu că funcția nu-i revine pe termen nedefinit și în nici un caz pe viață. Cînd o pierde, drama se transformă în tragedie, pentru că o dată cu funcția pier și avantajele și facilitățile de a obține putere și avere. Sînt explicabile, atunci, ieșirile nervoase, scrîșnetele de dinți sau impunerea unor măsuri drastice fără a respecta măcar formal procedurile democratice.
După un semieșec la alegerile locale, partidului de guvernămînt i se impunea o restructurare, dar după discuții serioase, după o analiză temeinică și aplicată privind cauzele și efectele eșecului. Așijderea și guvernului. Restructurarea s-a făcut, însă, după un acces de nervozitate al președintelui PSD și (implicit) al guvernului, semănînd cu o butaforie de teatru ieftin sau, mai degrabă, cu o lovitură de palat. Asta înseamnă că guvernanții noștri nu se comportă ca niște delegați trecători ai puterii și nu înțeleg să-și asume concret eșecurile guvernării, preferînd să culpabilizeze presa, populația, Opoziția, pe oricine altcineva și nu mentalitățile lor de doritori mereu la putere. Fiind în pierdere de credibilitate, prestigiu și popularitate, atît președintele statului, primul-ministru, cît și vîrfurile PSD scrîșnesc din dinți, au ieșiri nervoase sau își arată colții spre cei ce îndrăznesc să pună în evidență cauzele nefericirilor noastre (corupția, comanda totalitară, aroganța conducătorilor, jaful practicat de baroni etc) sau festivismul de tip comunist impus acum după aproape 15 ani de la evenimentele din decembrie ’89. Cum să catalogăm altfel tupeul domnului Ion Iliescu de a pretinde unui înalt prelat al Bisericii Ortodoxe (Pimen) să-și ceară scuze pentru critica adusă apucăturilor comuniste de a ține la distanță oamenii veniți la Putna pentru a comemora 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare? De altfel, cam tot așa arată și festivitățile de 1 Decembrie și așa vor arăta și cele de la 23 August: ca niște paranghelii de tip Sechelariu sau Vanghelie, unde noi, „tovarășii”, vom petrece împreună și ne vom afișa zîmbetul electoral.
Atît Ion Iliescu, cît și Adrian Năstase nu par a sesiza că recentele luări de poziție ale ierarhilor Pimen, Corneanu și Anania anunță o serioasă emancipare a Bisericii Ortodoxe, umilită prea mult timp pentru obediență și colaboraționism. In loc să scrîșnească din dinți cu nervozitate, aleșii noștri de pînă la toamnă trebuie să dovedească faptul că au abandonat apucăturile comuniste, că altele sînt regulile guvernării, că țara e alta: o țară în care nimeni nu mai părăsește Puterea la ordinul venit de sus, atunci cînd decența guvernării e fisurată. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns