Rețelele de televiziune prin cablu au cunoscut în ultima perioadă o tot mai mare extindere, în special în mediul rural, unde oamenii sînt dispuși să plătească un abonament lunar în plus față de cel perceput de TVR, pentru a-și mai clăti ochii cu imagini din lumea bună. Din nefericire, condițiile tehnice în care sînt recepționate aceste programe nu sînt dintre cele mai bune, dacă ne raportăm și la veniturile modeste pe care le au locuitorii din comune. Pentru aceștia, plata unui abonament de 140.000 de lei este un efort, iar beneficiarul are pretenția, justificată, de a putea privi programele preferate în condiții de calitate. Mai mulți locuitori ai comunei Bîrsănești, ne-au semnalat faptul că programele prin cablu oferite de SC FOV – Arts Company SRL din Bacău sînt recepționate „cu purici”, ceea ce provoacă enervarea telespectatorilor. Oamenii susțin că în aceste condiții, plata abonamentului de 140.000 de lei nu se mai justifică, cîtă vreme calitatea prestației firmei băcăuane lasă de dorit. „În fiecare zi avem probleme cu cablul. Cînd vrei să te uiți la televizor apar purici pe programul TVR1, iar de TVR 2 nici nu poate fi vorba. Am încheiat un contract cu firma din Bacău și acum îmi vine să-mi dau pumni în cap, mai ales că sînt microbist înrăit. Mă gîndesc că nu voi putea să urmăresc nici un meci de fotbal și sînt dispus să renunț la colaborarea cu ei, pentru că e pur și simplu bătaie de joc”, ne-a declarat Eugen Axinoiu din Bîrsănești și alți clienți ai societății băcăuane. Pe lîngă faptul că în contract sînt numai nouă programe, nici acestea nu sînt transmise în bune condiții, iar situația trenează de doi ani. Oamenii din Bîrsănești au tot reclamat pe la toate instituțiile de control abilitate însă se pare că problema lor a rămas fără rezolvare. „Au mai fost discuții cu patronul firmei, însă nici nu a vrut să ne asculte. Oamenii din Caraclău au vrut chiar să-l bată și nu au vrut să-l mai lase să plece pentru faptul că își bate joc de noi”, ne-au mai spus oamenii revoltați.
Patronul firmei de telviziune prin cablu, Amadeo Spătaru, ne-a declarat că nu este vina lui, ci a celor de la Electrica. „Oamenii să citească contractul de prestări servicii și după asta să reclame la ziar. În condițiile în care tensiunea nu este standardizată și se înregistrează oscilații ale acesteia, eu nu am nici o vină. Îi privește direct și personal și nimeni nu e obligat să rămînă cablat la societatea mea. Cei de la Electrica să îmbunătățească serviciile proprii și totul va intra în normal”, ne-a declarat Amedeo Spătaru. În aceste condiții, oamenii nu au de ales: ori plătesc 140.000 de lei pentru a vedea cu purici, ori renunță și cer decablarea. (Măriuca BOBOȘA, Cătălin BUZINCHE)
Lasă un răspuns