• în prima sîmbătă de după postul Sfintei Marii, 140 de tineri își vor uni destinul în fața ofițerului Stării Civile
În birourile și pe coridoarele Stării Civile din Bacău este mare forfotă. Zeci de perechi vin săptămînal să își depună actele necesare pentru încheierea căsătoriei. Fie că sînt tineri sau oameni aflați în plină maturitate, toți sînt dornici să oficieze legătura cu persoana iubită. În fiecare an, în luna august, funcționarele de la birourile Stării Civile sînt asaltate de cei care doresc să înceapă o viață nouă, alături de „jumătatea” lor. Cu toate că în calendarul ortodox al lunii august există două săptămîni de post, numărul căsătoriilor este mult mai mare decît în restul anului. Acest lucru se poate explica și prin faptul că majoritatea românilor care au ales drumul străinătății și care doresc să își pună pirostriile, profită de perioada concediilor și vin acasă, pentru a sărbători acest moment alături de familii și prieteni. „Este o perioadă în care sîntem foarte solicitați. Sînt ani buni de cînd în august se înregistrează un număr record de căsătorii. Se știe că în Italia este sezonul concediilor, de aceea mulți dintre cei care lucrează acolo se întorc în țară și trec pe la Starea Civilă. La sfîrșitul aceste săptămîni, de exemplu, vom oficia 70 de căsătorii, pe cînd în timpul anului, într-o săptămînă, avem cîte 20, cel mult 30 de perechi care vor să facă acest pas în viață”, a spus Ana Sasu, șeful Oficiului de Stare Civilă Bacău.
Nicoleta și Cătălin lucrează în Italia de aproape doi ani. Pentru că nu au permise de ședere, nu au putut să se căsătorească acolo. La începutul acestui an, ei și-au sunat părinții și i-au anunțat că vor să facă nuntă. „Pentru că noi nu puteam să ne părăsim locurile de muncă, i-am rugat pe părinții noștri să se ocupe de sală, invitații, orchestră și de tot ceea ce este necesar pentru un astfel de eveniment. Nu ne-am căsătorit în Italia pentru că nu avem acte și pentru că oricum nu ar fi avut nici un farmec dacă eram departe de părinți și de prieteni” spune Cătălin.
Sîmbătă seara, Catedrala Catolică din centrul orașului era plină de perechi de miri și de nuntași. Sute de persoane asistau la ceremonia religioasă a „unirii în fața lui Dumnezeu” a 24 de tineri. Preotul a cununat nu mai puțin de 12 perechi deodată. Silviu și Ramona au fost doi dintre tinerii care au ales să-și unească destinele. Ei s-au aflat printre celălalte cupluri care au venit în fața preotului. „Nu m-am așteptat să fie atît de multe cupluri. Mă uitam prin biserică și vedeam o mulțime de băcăuani pe care i-am cunoscut în Italia. Se pare că și ei, ca și noi, au considerat că perioada concediului este cea mai potrivită pentru a veni acasă să se căsătorească”, a spus Silviu. (Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns