• 23 August 1944 – 60 de ani de la insurecția armată
25 ianuarie 1946. În Aula Școlii Superioare de Război se află generali ai Marelui Stat Major, printre care D.Eftimiu, C.Ionașcu, C.Sănătescu, alte cadre din conducerea armatei. Spre microfon se îndreaptă colonelul Nicolae Dragodănescu, șeful Secției III operații din cadrul Marelui Stat Major. Dregîndu-și glasul, acesta spune:
Domnilor ofițeri,
Vă voi prezenta expunerea intitulată „Contribuția militară a României în războiul pentru libertate și dreptate”. Ea a fost solicitată de guvernul român condus de dr.Petru Groza, prin Ministerul Afacerilor Străine, în vederea documentării delegației române care urmează să participe la Conferința de Pace de la Paris. Este o sinteză a unei ample lucrări documentare, planul lucrării fiind dezbătut în mai multe ședințe cu șefii de secții ale M.St.M și comandanții unităților militare care posedau documente și date. Au fost stabilite 12 capitole, însoțite de hărți, schițe și tabele pentru problemele privind pregătirea militară a actului de la 23 August 1944. La redactare au beneficiat de concursul domnului general de armată adjutant Constantin Sănătescu și al domnului maior Mihai Bădescu, șeful Biroului II. Menționez că sînt datele ce le cunoaștem acum și este prima evaluare militară a participării armatei române și obținerea victoriei împotriva fascismului. Așadar, prin așezarea ei geografică, prin resursele de care dispunea și mănunchiul de comunicații ce-l deține, România a constituit un bastion deosebit de important, o poziție-cheie a rezistenței germane atît pentru Frontul de Est, pentru stăpînirea Balcanilor, cît și, în general, pentru posibilitățile germane de a duce războiul contra Națiunilor Unite. Pentru Frontul de Est, România se găsea în spațiul ce acoperea posibilitatea de învăluire a lanțului Carpatic, care a constituit întotdeauna o barieră ușor de apărat și greu de trecut pentru o înaintare dinspre Est către Cîmpia Ungară. Stăpînirea întregii Peninsule Balcanice de către germani era condiționată neapărat de posesiunea României. România constituia un bastion strategic de o importanță capitală; nu numai că se interpunea între forțele Sovietice și acele ale mareșalului Tito, dar și pentru că și pierderea Cîmpiei Dunării avea ca urmare întoarcerea tuturor forțelor germane din Balcani și interceptarea comunicațiilor lor. Desfășurarea evenimentelor militare după 23 August 1944 a ilustrat aceste adevăruri strategice prin prăbușirea rezistenței germane în Balcani și împingerea aripii de sud a Frontului de Est în Cîmpia Ungară într-un timp record. Prin resursele ei, România deținea poziția cea mai importantă pentru Germania. Petrolul românesc era sursa cea mai însemnată pentru alimentarea consumului general de război al Germaniei. Resursele alimentare și altele reprezentau, de asemenea, izvoare însemnate… În fine, la importanța militară a poziției României trebuie să mai adăugăm valoarea forțelor ei. În august 1944 ea dispunea de: 50 divizii, plus 5 comandante (avînd valoarea a 5 brigăzi) și un detașament, la care mai adăugăm unitățile navale: 34 nave maritime și 37 nave fluviale de diferite tipuri. Efectivele totale ale armatei române participante la insurecție s-au ridicat la 465.659 militari. Pierderile au însumat un total de169.822 de morți, răniți și dispăruți, după evidența Secției I-a la sfîrșitul operațiunilor. În concluzie:
1. Prin numărul de Mari Unități și efectivele cu care România a luptat alături de marea armată roșie pentru Cauza Națiunilor Unite, începînd de la 23 August 1944 și pînă la terminarea războiului, ea se situează pe teatrul de război european imediat după cele 3 mari puteri, adică în fruntea tuturor țărilor mici și mijlocii din Europa, inclusiv Franța. De aceea, cu drept cuvînt unii comentatori au afirmat că România s-a clasat din punct de vedere al efectivelor participante în rîndul al patrulea printre toate puterile care au luptat în Europa.
2. Contribuțiunea în efective reprezenta pentru România un efort total, fără reticențe, fără rezerve, dacă se ține seama de faptul că țara noastră a avut pierderi însemnate anterioare și că o parte din teritoriul și populația ei fuseseră răpite prin Diktatul de la Viena.
3. Acest efort total este o mărturie a loialității și sincerității cu care România a îndeplinit obligația contractată față de Națiunile Unite prin Convenția de armistițiu, care la art.1. prevedea obligațiunea de a participa cu nu mai puțin de 12 divizii.
4. În fine, o ultimă concluziune este aceea că această contribuție în efective și Mari Unități organizate a fost imediată și continuu susținută, în ciuda pierderilor destul de însemnate pe care le-a avut și a dificultăților inerente modificărilor de organizare ce au fost efectuate chiar pe timpul acestui război.
Domnilor,
Întoarcerea armelor de către România în contra germano-maghiarilor la 23 august 1944 a adus o importantă modificare a raportului de forțe dintre Germania și Națiunile Unite pe teatrul de operațiuni Sud-Estic. Germania a pierdut în mod direct valoarea a circa 40 divizii române (din care 20 pe front, iar restul în interior), care reprezintă totalul posibilităților române dacă s-ar fi continuat lupta pînă la ultima extremitate. Apoi, 24 de divizii germane angajate pe frontul român, care, sub presiunea armatei sovietice și cu liniile de retragere tăiate prin acțiunea română, au fost anihilate de către forțele Sovietice. În plus, efectivele germane capturate sau nimicite de către forțele române pe teritoriul nostru în cele 8 zile care au urmat actului de la 23 August 1944. Aceste efective se cifrează la 53.159 prizonieri plus 5.000 morți, adică echivalentul a circa 6 divizii, la care, dacă se adaugă faptul că România a luptat pînă la capitularea Germaniei în contra ei cu o medie de mai mult de 15 divizii, putem conchide că România, prin acțiunea sa militară, a făcut ca raportul general de forțe dintre Germania și Națiunile Unite să fie modificat cu valoarea a 85 de divizii în profilul Națiunilor Unite.
Acțiunea militară românească a înlesnit și a contribuit în condiții maxime la manevra strategică a armatelor sovietice atît pentru întoarcerea forțelor germane din Balcani cît și pentru pătrunderea în Europa Centrală. După numai 41 de zile de la actul României din noaptea de 23/24 august, forțele sovietice au parcurs o distanță de 620 km, de la Bîrlad la Turnu Severin. Este o performanță care pune în lumină valoarea înlesnirii și contribuției adusă de marea manevră strategică a forțelor sovietice de către acțiunea militară românească, care a executat pe cont propriu: curățirea germanilor, acoperirea pe Carpați și pe Dunăre, precum și menținerea intactă a comunicațiilor și resurselor. Dar, aportul nostru militar nu s-a limitat aici. Armata română a participat, în continuare, efectiv la marea ofensivă sovietică executată de Fronturile 2 și 3 ucrainiene pentru pătrunderea în Europa Centrală, ofensivă de mare anvergură și foarte bogată în rezultate: eliberarea Ardealului de Nord, înfrîngerea Ungariei, eliberarea Cehoslovaciei și a Austriei…
Acțiunile militare românești au reprezentat acte de curaj, iar caracterizarea lor ca atare și a momentului în care au fost săvîrșite au fost recunoscute pe deplin prin Decretul din 6 iulie 1945 al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. pentru decorarea cu Ordinul „Victoria” a M.S.Regelui Mihai astfel: „Pentru actul curajos al cotiturii hotărîte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite, în clipa cînd încă nu se precizase clar înfrîngerea Germaniei, M.S.Mihai I Regele României, se decretează cu ordinul „Victoria”.
În fine, credem just a adăuga că acțiunea noastră de la 23 August a avut repercursiuni și a influențat în mod hotărîtor asupra celorlalte state care se găseau în situații similare, Bulgaria și Finlanda, care la scurt timp au încetat ostilitățile contra Națiunilor Unite.
Astfel, imediat după ce operațiunile noastre de curățire a teritoriului de germani fuseseră cu succes terminate, se produce la 4 septembrie 1944 ruperea relațiilor cu Germania din partea Bulgariei, care la 6 septembrie cere pace și încetarea ostilităților contra U.R.S.S. din partea Finlandei. (Eugen ȘENDREA)
(Adaptare după documente din Arhiva Ministerului de Interne, Fond documentar, dosar nr.123, vol.2, și Documente originale M.St.M.filele 1-28).
Lasă un răspuns