uitării
• cea de a 60-a aniversare a „Zilei de eliberare a poporului român de sub jugul fascist”, ignorată de istorici, autorități, dar și de băcăuanul de rînd • pînă în urmă cu 15 ani, toată suflarea județului era mobilizată să participe la manifestările organizate cu ocazia Zilei de 23 August
La împlinirea a 60 de ani de la de la evenimentele din 23 august
1944, puține sînt instituțiile publice din Bacău sau filialele partidelor
politice care au ținut să organizeze ceva special pentru marcarea
acestei aniversări. Intrată de multă vreme în conștiința opiniei
publice drept o sărbătoare comunistă, ziua de 23 august este
ocolită acum de mai toate personalitățile politice, de teama de a nu
fi acuzate că ar putea avea oarece nostalgii „roșii”. Nici măcar
istoricii nu mai țin acum să mai marcheze această dată, chiar dacă în urmă cu ceva ani încercau, printr-o serie de simpozioane organizate în preajma acestei date se prezinte întreaga complexitate a evenimentelor din vara anului 1944.
Sărbătorită pînă în urmă cu 15 ani cu multă pompă și mult fast, fosta sărbătoare națională nu mai înseamnă acum prea mare lucru pentru băcăuani. Aflați în plină perioadă de concedii, băcăuanii nu mai prididesc acum cu pregătirea nunților fiilor sau nepoților întorși acasă de la muncă din Italia. Cei care nu au rude de însurat și au ceva mai mulți bani în buzunar și-au făcut bagajele și au plecat la mare sau la munte. Trenurile către litoral sînt ticsite de turiști în fiecare zi. Cei care nu se încumetă să plece prea departe de casă se opresc în stațiunea Slănic Moldova, unde nu mai ai loc în aceste zile nici să arunci un ac. Toate hotelurile sînt pline și doar cu puțin noroc se mai poate găsi un loc de cazare la o pensiune sau la particulari. „Ne bucurăm că avem ceva zile libere. E vacanță pentru cei mici, noi sîntem în concediu. Nu știu dacă ziua de 23 August mai înseamnă ceva pentru noi”, spune Nicolae Scripcaru din Bacău.
Ziua de astăzi trece neobservată și pentru partidele politice. Aflați în plină campaniei de pregătire pentru alegerile generale care vor avea loc în toamnă, partidele politice nu mai au timp acum și pentru altfel de manifestări. Pentru Gheorghe Isofache, actualul consilier
juridic al Consiliului Local, care a participat, mai bine de 30 de ani,
la tot felul de manifestări prilejuite de aniversarea „Zilei eliberării poporului de sub jugul fascist”, liniștea existentă acum în preajma zilei de 23 August i se pare aproape nefirească. „Au fost ani în care toată suflarea satelor și orașelor era mobilizată să participe la aceste manifestări”, mărturisește actualul consilieri juridic al Consiliului Local Bacău. Gheorghe Isofache se numără printre puținii băcăuani care mai pot povesti celor tineri cum se organizau în urmă cu o jumătate de secol manifestațiile de 23 August. „Nu exista an în care să nu fie organizate manifestații în ziua de 23 August, considerată una dintre cele mai mari sărbători a poporului român. Participau la aceste manifestări toate oficilitățile orașului. Așezați la tribună, secretarii de partid, directorii de intreprinderi și alte personalități ale orașului urmăreau parada militară și defilarea muncitorilor de la toate instituțiile din localitate. După paradă, fiecare era liber să meargă să petreacă după pofta inimii. Îmi aduc aminte că Parcul Gherăiești era plin în zilele din preajma lui 23 August. Se organizau aici manifestări cîmpenești unde erau invitați soliști de muzică populară sau ușoară. Oamenii se distrau, stăteau la iarbă verde, mîncau mici și serveau bere de la gheață”, mai povestește secretar. Grandoarea manifestațiilor organizate de 23 August creșteau pe an ce trece. Gherghe Isofache povestește că, înainte cu o săptămînă de ziua națională, erau medaliați toți muncitorii fruntași. Propunerile veneau de la Consiliile Populare și erau trimise la București. După ce erau consultați și secretarii de partid, medaliie și diplomele semnate, mai întîi de Gherghe Gherghiu Dej și mai apoi de Ceaușescu se întorceau la județ. În ordinea importanței lor, distincțiile erau : Steaua Republicii – clasa I,II și III, Medalia Muncii și Ordinul Muncii – clasele I, II și III sau Ordinul 23 August – clasa I,II și III. În fiecare an existau în jur de 400 – 500 de băcăuani, «fruntași ai muncii socialiste» care primeau astfel de distincții. Nici unul din cei care au primit astfel de distincții nu aveau voie să participe la manifestanții fără să poarte medaliile pe piept. „Și muncitorii din fabrici care au reușit să își depășească planul primeau premii generoase în bani în preajma zilei de 23 August. Erau așa numitele prime pentru fruntași”, își mai aduce aminte Gheorghe Isofache.
Toată suflarea Bacăului, în centrul orașului
Pregătirile pentru organizarea paradelor începeau, însă, cu cel puțin o lună înainte de ziua națională. Copiii erau aduși din vacanță, iar muncitorii erau scoși din fabrici pentru a repeta tot felul de programe artistice. „În dimineața zilei de 23 August toate fabricile din Bacău erau închise, iar în cele care lucrau în flux continuu rămînea doar personalul strict necesar. Lumea toată era chemată la manifestare. Se făceau cîte trei coloane de manifestanți. Prima pornea de la intrarea în Bacău, pe Calea Republicii și se oprea în față la Policlinica Veche, a doua începea de pe strada Războieni și se încheia la Casa Modei iar cea de a treia se forma de la capătul străzii 9 Mai pînă la Policilinica Veche”, povestește Gherghe Isofache. În prezidiul așezat în fața clădirii fostului Sfat Popular, acolo unde este acum sediul Prefecturii luau parte toate oficialitățile orașului, așezați pe rînduri, după funcți și rang. În primul rînd erau toți secretarii de partid, iar în rîndurile următoare, directorii de intreprinderi, după mărimea și importanța lor. Manifestările erau deschise, de regulă, de o paradă militară, după care urmau, pe grupuri, muncitorii de la toate intreprinderile din oraș. „Primii care defilau erau cei de la fosta URA, actuala societate Aerostar, după care urmau celelalte intreprinderi din industria grea, apoi cele din industria ușoară, după care venea rîndul agricultuirii. Aici parada era deschisă, an de an de Avicola condusă de Petru Plăcintă. După ce defilau toate societățile din agricultură venea rîndul țărănimii. Îmbărcați în costume populare, reprezentații satelor ofereau programe artistice și prezentau produsele cele mai reprezentative pentru zonele din care veneau. Fiecare grup de manifestanți avea în față cîte un car alegoric. În camioane decorate și frumos ornamentate, fiecare întreprindere își prezenta cîte ceva din domeniul său de activitate. Cei de la URA aveau pe care cîte un avion, cei de la Mașini Unelte cîte un strung și cîțiva muncitori care lucrau pe dînsul, și așa mai departe. Nu trebuie uitate nici lozincile pe care toți cei care participau la manifestație erau obligați să le strige. Toate se învîrteau în jurul numelui lui Nicolae Ceaușescu, al soției sale, devenită, după anii ’70, «savant de renume mondial» sau al PCR-ului. Ferească Dumenzeu ca cineva să nu fi strigat lozincile de pe pancadre. Secretarii de partid erau în mijlocul lor și aveau grijă de asta. Existau și așa numiții agitatori care aveau grijă să facă atmosferă și să îndemne manifestanții să strige doar lozincile pregătite din vreme. Nici un muncitor nu avea voie să lipsească de la manifestații. Abia după orele 14.00-15.00, cînd se termina defilarea, aveau voie să plece unde voiau. Pînă atunci, toate coloanele erau păzite de milițieni și nu putea fi străpunse de nimeni”, mai spune Gherghe Isofache.
Spusele sale par acum desprinse din povestirile lui George Orwell. Puțini adolescenți pot accepta acum că părinții lor au avut parte de astfel de vremuri. Sînt lucruri care fac parte din istorie și care nu ar trebui uitate de nici unul dintre cei care se bucură acum de libertatea anilor scurși după decembrie ’89. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns