Membru în cinci partide într-o singură zi

• la PSD am fost întrebată imediat de salariu, ca să știe partidul ce cotizație îmi stabilește • cei de la România Mare nu mă mai întreabă nimic, cînd le spun că vreau să le fiu alături în cruciada dusă de Vadim • la țărăniști, programul de pe ușă nu bate cu cel real al șefilor de partid • umaniștii băcăuani nu-mi cer nici un ban și promit să mă primească în partid, „dar să mai vii săptămîna viitoare” • pentru domnișoara de la PNL e vacanță • democrații m-au chestionat serios

Reprezentanții partidelor politice din România se bat mereu cu pumnii în piept că în rîndurile lor nu intră oricine. Că toți cei ajunși membri la PSD, PNL, PD sau oricare altă formațiune sînt oameni triați la sînge. Tocmai această afirmație mi-a stîrnit curiozitatea și m-a îndemnat să încerc să devin membru al unui partid. Străbătută de o ușoară anxietate, am bătut la ușile PSD, PRM, PNȚ-CD, PNL, PD și PUR. La fiecare în parte mi-am exprimat dorința să devin membru de partid. Mă așteptam la un examen sever, cu întrebări referitoare la doctrina partidului în care aspiram să intru, la priviri scrutătoare din partea celorlalți membri care ar fi trebuit să se afle la sediu, ocupați cu promovarea programelor și proiectelor politice, la o lungă perioadă de așteptare, în care cererea mea să fie analizată și supusă aprobării colective. Îngrijorările mi-au fost repede spulberate de confruntarea cu situația reală. Am devenit, în numai o zi, membru în cinci partide.

Primul partid la ușa căruia am bătut a fost Partidul Umanist din România (PUR), însă am ciocănit în zadar, căci, în jurul orei 10.00, aceasta era încă încuiată. Am hotărît să trec la sediul următorului partid de pe listă, PNȚ-CD, aflat într-o casă veche și căzută în paragină, asemănătoare, parcă, cu situația partidului pe care îl găzduiește. Nici aici ușile nu mi s-au deschis, în pofida orarului afișat pe ușă și care arăta că programul începe de la ora 9.00. „Nu-i nimic – îmi zic – poate nu au reușit încă să ajungă…”

La PSD contează mai mult salariul decît convingerile

Cu încrederea în reușita misiunii mele un pic zdruncinată, mă hotărăsc să merg la sediul Organizației județene a PSD, sigură fiind că voi găsi măcar pe cineva cu care să vorbesc. Am găsit, într-adevăr, un domn vioi, cam de 70 de ani, care m-a îndrumat amabil spre sediul organizației municipale a partidului. „Că noi aicea ne ocupăm de comune, dumneavoastră trebuie să mergeți la municipală, fiindcă sînteți din oraș”, îmi explică domnul. Hai la municipală și … minune! Am, în sfîrșit, ocazia să îmi exercit dreptul de a deveni membru al unui partid politic.

Din cei trei domni trecuți bine de a doua tinerețe prezenți acolo, unul mă întreabă ce doresc. Îmi iau inima în dinți și, arborînd cel mai cuceritor surîs al meu, îi răspund că aș dori să aflu care sînt condițiile pentru a intra în PSD. „Sînteți din oraș?” „Da”. „Atunci trebuie să completați adeziunea aceasta și aveți nevoie de o recomandare din partea unui membru”. Îmi dă adresa președintei unei organizații din oraș, aflate în apropierea străzii unde locuiesc, pe care trebuie să o caut, „însă acum e plecată în concediu” și mă asigură că aceasta îmi va da recomandarea. Ar trebui apoi să revin cu cererea completată la sediu, urmînd să îmi fie aprobată ulterior cererea de adeziune de către Biroul Organizației Municipale a PSD. Nici o întrebare despre motivul pentru care vreau să devin membru. În schimb, sînt chestionată îndelung în legătură cu slujba mea fictivă și, în special, cu salariul meu, deoarece cotizația pe care trebuie să o plătesc lunar este de 1% din salariu. Atunci cînd îi spun că am un salariu de 20 de milioane de lei și că ar trebui să plătesc 200.000 de lei pe lună, pare ușor speriat și mă asigură că suma este negociabilă în cazul salariilor mai mari. Pînă la urmă, cădem la pace pentru 100.000 lei.

Îmi exprim curiozitatea în legătură cu programele pentru tineret ale PSD și cu șansele mele de a promova, însă interlocutorul meu nu pare foarte informat. Îmi spune vag doar de existența Tineretului Social Democrat și că am să aflu mai multe după ce voi deveni membră. În schimb, îmi atrage atenția că ar fi bine să mă înscriu pînă pe 5 septembrie, atunci cînd au loc alegeri interne în partid, moment în care mă declar sedusă de posibilitatea de a-mi alege viitorii conducători, mai ales că „acum am primit și carnete noi de membru și costă numai 20.000 de lei unul”. Ne despărțim cu promisiunea de a ne revedea cît de curînd.

Doamna Cristina m-a băgat imediat în PRM

Următorul partid la care mă duc hotărîtă să mă înscriu este România Mare, al cărui sediu se află în zona pieței centrale, chiar lîngă cel al Serviciului Public de Asistență Socială. Așa se explică, probabil, numărul mare al fetelor tinere cu sugari în brațe din fața ușii PRM. O doamnă cu părul lung împletit într-o coadă, care lucra la Registratură, se arată nespus de încîntată de dorința mea de a deveni peremistă. „Așadar, vreți să intrați la noi în partid?, și toată fața i se luminează. Trebuie să vorbiți cu doamna Cristina, dar acum e jos, strînge semnături pentru candidatura lui Vadim”. Cobor la locul indicat. Doamna Cristina este tînără, și ea cu părul lung, dar despletit, aducînd vag cu Leonida Lari. Lasă totul baltă atunci cînd îi spun că vreau să intru în PRM. Din nou, nici o întrebare despre motivația mea, doar primesc o cerere de adziune pe care trebuie să o completez. De data asta, nu este nevoie de nici o recomandare a unui membru. Dorința mea curată de a mă alătura lui Vadim în cruciada sa este suficientă. Aflu că partidul organizează multe acțiuni umanitare și că are programe pentru tineret, „dar lumea nu știe de noi, dacă nu sîntem la putere”. Primesc și numărul de telefon al președintei organizației de tineret, pe care pot să o sun oricînd, dar mai aflu și că membrii se adună la sediu duminica dimineața. „Dacă nu știați de ce este atîta lume acolo, aflați că sînt oamenii noștri care se strîng”, mă lămurește un coleg al doamnei, aflat în fața unei măsuțe pline de hîrtii. Îmi consfințesc intrarea în rîndul membrilor PRM semnînd pentru susținerea candidaturii lui Corneliu Vadim Tudor la Președinție. Nu pot să nu observ că cele mai multe semnături erau ale unor oameni născuți în anii ’40 și ’50.

Cei de la PNL promit să mă sune

La Partidul Național Liberal (PNL) lucrurile au mers și mai ușor. În primul rînd, domnișoara care mi-a dat cererea de completat părea ruptă de mersul lucrurilor, făcînd clar un efort de memorie pentru a-și aduce aminte de organizarea internă a partidului. De întrebări despre doctrină, nu mai pomenesc. Am întrebat-o eu despre programele și acțiunile organizației de tineret și am aflat că „nu prea au fost, mai ales că acum sînt toți plecați în concediu, dar o să se organizeze”. În al doilea rînd, nici măcar nu este nevoie să sun, fiindcă mă vor suna ei pe mine atunci cînd se va organiza următoarea ședință de partid. Spre deosebire de PSD, liberalii nu sînt în mod clar interesați de mărimea contribuției financiare a membrilor lor, deoarece aceasta este de doar 10.000 de lei lunar. Aici era și cea mai mare agitație: nu mai puțin de cinci persoane, dintre care un domn era evident un factor de decizie, aflîndu-se în sediu în jurul orei 12.00.

La democrați nu devii membru foarte ușor

Deja pregătită pentru ritualul privirilor inexpresive și întinderea rutinieră a cererii de adeziune, m-am îndreptat spre sediul Partidului Democrat, aflat în vecinătatea liberalilor. Aici, liniște deplină. Clădirea e „populată” de o tînără și de o doamnă elegantă, rătăcită în meandrele unui calculator. Spre surprinderea mea, după ce am primit și completat tradiționala cerere, tînăra, care s-a prezentat ca fiind responsabilă cu partea de resurse umane, a început să îmi pună diverse întrebări legate de studiile și locul meu de muncă, precum și de motivațiile care m-au împins să fac această alegere. Apoi, surprinzător, mă întreabă de ce am ales PD și nu alte partide, iar eu trebuie să îmi justific răspunsul. Nadia mi-a mai explicat că în funcție de răspunsurile mele cei de la partid vor încerca să îmi găsească atribuția care mi se va potrivi cel mai bine și am purtat o scurtă discuție despre implicarea femeilor și a tinerilor în politică. Pasiunea ei pentru politică părea reală și dorea să o transmită și celorlalți. Dacă în ceea ce privește modalitatea de accedere în partid formalitățile au fost din nou foarte simple, urmînd să fiu sunată de ei pentru a afla cînd se va desfășura prima ședință a organizației, cei de la PD au fost singurii care au creat impresia unui partid interesat de calitatea viitorilor săi membri.

La PUR se rezolvă, „dacă vii săptămîna viitoare”

Cu încrederea restabilită în viitorul politic al țării, mi-am continuat misiunea, revenind la sediul PNȚ-CD. Am bătut din nou la ușă, dar și de data aceasta degeaba. Totul era încuiat și nici țipenie de om în jur. Probabil nu ajunseseră încă… Periplul meu s-a încheiat la sediul PUR, unde secretara drăguță a unui personaj cu o voce tunătoare, aflat într-un birou alăturat, mi-a oferit zîmbitoare a cincea cerere de adeziune într-un partid. Nu are însă nici o altă curiozitate legată de persoana mea. O diferență față de celelalte cazuri a fost că aveam nevoie de recomandarea a doi membri, însă „mai veniți săptămîna viitoare pe aici și cred că nu va fi nici o problemă. Atunci o să vă dăm și carnetul”. În plus, mai aflu că membrii PUR nu plătesc nici o cotizație, de unde rezultă că umaniștii nu par a avea probleme cu fondurile. (Codruța VRABIE)