Pomenirea Sfîntului Ioanichie cel Mare
Sfîntul Ioanichie a trăit în Bitinia, pe vremea cînd în Imperiul Bizantin a început lupta împotriva Sfintelor Icoane. A crescut într-o familie credincioasă și s-a îndeletnicit cu păscutul turmele de vite. La vîrsta de 43 de ani, a fost luat de oamenii împăratului și băgat la oaste. În scurt timp a ajuns respectat și admirat pentru puterea lui de către toți soldații. A renunțat la toată cinstea și mărirea pe care le i le-a oferit împăratul, și, după 24 de ani în slujba ostășească, s-a retras la muntele Olimpului. A învățat pe de rost Psaltirea și, timp de 12 ani, a trăit o viață pustnicească, după care s-a făcut călugăr în mănăstirea Erest, căci, deși pustnic, nu era încă călugăr. Sfîntul Ioanichie a primit de la Hristos darul de a trece rîul pe deasupra apei cu picioarele neudate, darul de a se înălța de la pămînt în timpul rugăciunii nu numai cu duhul, dar și cu trupul, dareul de a putea fi de față, fără a fi văzut, și darul de a tămădui pe cei bolnavi. Ajuns la o vîrstă înaintată, s-a așezat într-o chilie, lîngă mănăstirea sa, pe muntele Antida, și a avut fericirea de a fi părtaș la biruința cinstirii sfintelor icoane, împreună cu Sfînta împărăteasă Teodora și cu Sfîntul Patriarh Metodie. Sfîntul Ioanichie a murit în vîrstă de 94 de ani.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Carol Boromeu
Carol Boromeu s-a născut în anul 1538, în familia unui conte italian, într-o perioadă cînd în nordul Italiei au început să fie răspîndite ideile promovate de Martin Luther. La vîrsta de 12 ani, Carol a fost ales stareț onorific al mănăstirii aflate pe domeniul părinților săi. Pentru desăvîrșirea formației sale, părinții l-au trimis la universitatea din Pavia, unde a ajuns unul dintre cei mai buni studenți. La moartea tatălui său, deși familia i-a oferit, el a refuzat să conducă domeniile părinților cerînd să rămînă în slujba Bisericii. Fiind ales papă Pius al IV-lea, fratele mamei sale, acesta l-a chemat pe Carol la Roma, numindu-l cancelar al Bisericii, deși nu avea decît 21 de ani. Mai tîrziu, ca recompensă pentru serviciile aduse, a fost numit Cardinal și Arhiepiscop de Milano. La sfatul unui prieten și pentru a pune capăt încercărilor de a fi determinat să se căsătorească, a cerut să fie sfințit preot și episcop. Apoi, și-a dat demisia din funcție și s-a retras în Milano, unde a început opera de refacere a vieții spirituale. Măsurile luate de el nu au fost acceptate de toți cu plăcere, unii dintre canonicii bisericii încercînd, fără succes, să-l omoare. Cînd asupra regiunii Milano s-a abătut ciuma neagră, Sfîntul Carol a organizat și înzestrat șase spitale. Zilnic a făcut procesiuni de penitență, mergînd desculț și cu crucea pe spate în fruntea oamenilor; 10 luni nu a mîncat decît pîine și apă. Simțind că i se apropie sfîrșitul, s-a dus în satul natal și s-a rugat. S-a stins din viață la vîrsta de 46 ani, în anul 1584. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns