La galeriile de artă și atelierul de lucru al meșterului olar Anton Ciobanu, din strada Decebal, au poposit ieri, pentru un ceas, un grup de elevi de la Liceul Pedagogic din Bacău. „Totul mi se pare special aici”, ne-a spus elevul Ionuț Aramă, la finalul vizitei în atelierul maestrului. „Mi se pare un om cu un har special. Nu oricine poate să facă asemenea lucur. Pur și simplu e uimitor. E ceva extraordinar”, ne-a declarat și Ștefania Simion. Păreri ce au fost împărtășite de toți cei 30 de elevi din clasa a IX-a.
Deși, preocupați de chestiuni pe care părinții nici măcar nu le visau la vîrsta lor, adolescenții de la „Pedagogic” nu s-au dat înapoi de la provocarea oferită de maestrul Ciobanu. Într-un ambient artistic unic în sfera culturală băcăuană, oferit de singurul meșter olar din Bacău, elevii au luat contact direct cu roata care dă formă vaselor. Amabil și generos, Anton Ciobanu i-a primit pe elevi în atelierul său de lucru și le-a arătat, pe viu, cum se naște un vas de porțelan. După ce a luat o bucată de lut și a arătat-o tinerilor, sub privirile pline de încîntare ale acestora, maestrul a creat, în cîteva minute, două vase. În tot timpul cît lucra, Anton Ciobanu și-a arătat, alături de vocația creatoare, și pe cea de dascăl. „Niciodată să nu vă dați bătuți în viață. Chiar dacă nu reușiți ceva de prima oară, nici din a doua încercare, luptați în continuare. Trebuie să crezi că vei reuși prin muncă și sacrificiu”, le-a recomandat el tinerilor. Ca la un spectacol care fascinează, elevii tăcuți și impresionați l-au aplaudat pe meșterul Ciobanu, după fiecare vas făcut la roată. Gestul făcut de profesoara Estera Nicolescu, diriginta unei clase cu specializare matematică fizică, de a aduce elevii la un meșter popular autentic, aflat în inima Bacăului, merită atenție și respect. „Le-am vorbit elevilor, le-am prezentat maestrul Anton Ciobanu și au fost încîntați. Nu vor teorie, ci vor practică. Vor dialog cu oameni care au reușit în viață”, a explicat diriginta copiilor. După un ceas de popas într-un spațiu al culturii populare, amenajat într-o manieră deosebită la parterul unei construcții de beton comuniste, copii de la Pedagogic au plecat vizibil fericiți pentru că au avut ocazia să vadă, pe viu, un om care a făcut ceva în viață, cinstit, prin propriile sale forțe. Un model de artist, pe care profesorii băcăuani l-ar putea prezenta oricînd elevilor. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns