Strategie de dezvoltare cu patrimoniu diminuat la Sofert

Redacția Ziarul de Bacău

Acționarii societății Sofert Bacău au fost convocați pentru sfîrșitul lunii septembrie pentru a analiza darea în plată a unor active către acționarul majoritar, firma InterAgro București, în schimbul preluării de către aceasta a datoriilor la Romgaz Mediaș. Stingerea unei părți din datorie a fost hotărîtă de acționari în două rînduri – la începutul și la jumătatea acestui an. Sofert Bacău figura în topul datornicilor din județul Bacău la consumul de gaz natural, fiind un mare consumator. Datoria acestei societăți a ajuns la aproape 180 de miliarde de lei. Neplata acestor datorii, în noile condiții impuse de AVAS, poate duce la declanșarea falimentului, la cererea Romgaz, în cazurile în care debitul trece de 5.000 de euro.

În noile condiții, acționarii Sofert trebuie să analizeze lista activelor cedate către InterAgro și a activelor rămase în patrimoniu, dar și strategia consiliului de administrație pentru următorii ani, în condițiile patrimoniului diminuat. Acționarul majoritar al Sofert, firma Interagro, a preluat la începutul acestuii an o parte din datoriile de aproximativ 164 de miliarde de lei ale Sofert, „cu scopul de a asigura funcționarea în continuare a societății”. La sfîrșitul anului trecut, Sofert avea datorii comerciale în valoare totală de aproape 396,3 miliarde de lei, din care datorii la fostul APAPS – Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (pentru credite din perioada 1995 – 1996), datorii la Romgaz Mediaș, Distrigaz Nord, Astra Ploiești și chiar la InterAgro București. De asemenea, erau contabilizate datorii bugetare în valoare totală de 264,5 miliarde de lei la bugetul asigurările sociale de stat, bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj, bugetul asigurărilor de sănătate și la bugetul de stat. Datoriile bugetare și comerciale ale Sofert depășeau cu mult capitalul social al societății. La sfîrșitul anului trecut, Sofert avea un activ net de aproape 213 miliarde de lei și un capital social deaproape 479 de miliarde de lei. Valoarea capitalului social a rămas neschimbată la jumătatea acestui an.

Bilanțul activității după primul semestru din acest an arată că Sofert are datorii de plătit în cursul unui an în sumă de 899 de miliarde de lei și peste 13 miliarde de lei de plată în mai mult de un an. La aceeași dată, Sofert avea și creanțe de 60 de miliarde de lei. Societatea a avut în primul semestru al anului o cifră de afaceri netă de 471,7 miliarde de lei dar și o pierdere netă de peste 124,5 miliarde de lei. Numai la bugetul de stat, Sofert are o datorie de 766,3 milioane de lei, dar la asigurările sociale datoria se ridică la aproape 85,5 miliarde de lei. Numărul de salariați la Sofert a ajuns, la mijlocul anului, la 659 de angajați. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.