„Bogatul se închină banului pentru că sînt oameni care i se închină lui pentru bani” (Benjamin Franklin)
„Nu te pune cu prostul, că are mintea odihnită”, zice o vorbă românească. Dar cu deșteptul e bine să te pui? Poate că da, poate că nu. Domnule Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu, ministrul de finanțe și Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, sînt niște deștepți. Problema este că, asemenea atîtor alți deștepți, domniile lor comit eroarea de a se uita de sus la noi ceilalți, proștii. Eu unul nu mă șifonez ușor. Dimpotrivă, aș spune că un pericol major al societății românești este că duduie de deștepți. Practica dovedește că astfel de deștepți pot păcăli pe toată lumea tot timpul. O asemenea deșteptăciune, însă, nu poate fi numită decît «deșteptăciune infracțională». Iar din acest punct de vedere (al meu), evident prostesc, oameni ca domniile lor nu pot fi altfel numiți decît «infractori». Să luăm, de pildă, continua lor lamentație că există așa numita „economie subterană”, care îmbogățește o mulțime de lume, cam 40 la sută din populație. Ei, lasă, ar zice mulțimea proștilor: cum așa, cînd 50 la sută trăiesc la limita sărăciei, iar 40 la sută sub pragul de existență? Iaca așa, ne răspund personalitățile deștepte. Dar le dăm noi peste bot, zic ei, mai ales comercianților. În consecință, emit o lege care să îngrădească economia subterană, prin emiterea unor formulare personalizate, cum ar fi, de pildă, nimicurile de „Monetare” și „Avizele de însoțire a mărfurilor”, care de fapt n-au nici în clin nici în mînecă cu fiscalitatea. Ca să le cumperi, plătești de cinci, șase ori mai scump decît costul lor real. Imaginați-vă că un „Monetar” cu zece linii, în format de carnețel costă 120-125 mii lei. Costul lui real, încărcat 200% cu tot felul de șpăgi și comisioane, n-ar depăși 20 mii lei. Două carnețele costă așadar cît o carte a d-lui Andrei Pleșu, imaginată, gîndită și muncită cel puțin doi ani. După ideile domnilor deștepți, formularele astea de doi bani, dar scumpe de-ți crapă buzunarele, nu le tipărește oricine. Sînt abilitate doar cîteva tipografii, în spatele cărora stau confortabil baroni ai banului cu trecere la PSD. Cum să te miri, dară, că în toate domeniile producției domnesc baronii, niciodată descoperiți de organele blănculesciene de control. Intenționat am pus în discuție poate cel mai nesemnificativ aspect al „economiei de mită și șpagă”, ca să ne dăm seama la ce sume fabuloase se cifrează marile afaceri din domniul petrolului, industriei forestiere, metalurgiei și chiar al serviciilor. „Se sperie gîndul”.
Nu neg că în viața publică românească există și cîteva personalități puternice. Nu multe și nu neapărat simpatice, cum e domnul Băsescu. Dar nu acestea dau nota distinctivă a perioadei pe care o traversăm, ci o sumă de personaje de mîna a treia, ca domnii Gigi Becali, Dan Voiculescu, Dumitru Dragomir, Viorel Hrebenciuc și marea masă a baronilor locali. Vedetizarea mediocrității este șansa acordată dotației intelectuale precare de a se impune cu insolență, înlocuind calificarea prin tupeu și legitimitatea morală printr-un mărunt instinct al oportunității. Instinct ce le aduce venituri impresionante, la care se închină prea mulți comentatori de televiziune și chiar gazetari pripiți (care au încă stupori gramaticale) sau bătrîni frustrați, plătiți de baroni cu dărnicie ca să le evite pauperitatea unor pensii de tot rîsul. Dar „banul de furat, sau cîștigat prin obediență își spune stăpînul” (N.Iorga), pentru că absența oricărei performanțe reale, semidoctismul și nerușinarea se deconspiră singure, chiar dacă oferă posesorilor lor importante perspective de reușită.
Mediocritatea activă a politicienilor și cea lingușitoare a unor comentatori care ne scot acești mitocani mereu în prim plan enervează, de parcă n-ar mai fi în țara asta oameni cu adevărat deștepți. Că „deștepți” ca cei care ne inventează tot felul de legi pentru a se îmbogăți ei și clientela lor politică sînt cu prisosință. Din acest punct de vedere, evident prostesc, domnii Adrian Năstase, Mihai Tănăsescu, Mugur Isărescu, Dan Ion Popescu, Matei Agathon, Viorel Hrebenciuc și mulți alții ca ei nu sînt decît deștepți. Cît cuprinde. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns