Fără frica de a fi acuzate de naționalism, cu atît mai puțin de extremism, statele, indiferent de meridian sau paralelă, de orînduire politică sau de poziția în lume, țin la însemnele lor naționale – drapelul și imnul – în primul rînd. Tocmai de aceea aceste însemne poartă titulatura de Imn Național și Steag Național. Pentru fiecare țară acestea comportă o anume simbolistică, au anume semnificații, inconfundabile. În relațiile interstatale se respectă reciproc însemnele, fie că este vorba de întîlniri sportive, culturale, sau de cele oficiale, politice, militare și diplomatice.
La sediul ONU sînt arborate steagurile tuturor statelor lumii care fac parte din organizație. Același lucru se întîmplă și la Consiliul de Securitate. În Europa, la Geneva – unde sînt organisme ONU, se arborează drapelele naționale ale tuturor țărilor membre. La fel la Paris, unde este sediul UNESCO sau al UNICEF. Ca și la Bruxelles, la sediul NATO. Tot la Bruxelles, la sediul UE sau la Strassbourg, la sediul Parlamentului European. Primirile de noi membri se fac arborîndu-se drapelele naționale, însoțite de intonarea imnurilor statelor respective. Este firesc. Drapelul, imnul, ca și limba fiecărui nou primit sînt nu numai semne de recunoaștere a specificului fiecăruia, dar și dovezi de respect și prețuire. Respectul demnității naționale – pe bază de reciprocitate – se stipulează în tratate și se practică în orice demers diplomatic.
La manifestări sportive europene, mondiale sau olimpice se defilează sub culorile naționale ale fiecărui stat, chiar dacă uneori e vorba de un singur participant. Învingătorilor li se ridică drapelul pe cel mai înalt catarg și li se intonează imnul național. În iureșul organizatoric, uneori se mai greșește. Se depun note de protest și, cînd e cazul, se fac reparațiile cuvenite.
Ceea ce s-a întîmplat recent, cu prilejul vizitei la Washington a președintelui României, Ion Iliescu și a ministrului de externe, Mircea Gioană, la a căror întîlnire cu șeful Pentagonului, d-l Ramsfeld, s-a pus pe masa de lucru drapelul Rusiei alături de binecunoscutul drapel al SUA, ni se pare a fi mai mult decît o greșeală impardonabilă, o scăpare de amănunt protocolar (cum ar fi să li se fi pus oaspeților în pahare în loc de Wiski, un rachiu puturos făcut din sfeclă), aici a fost vorba de o gafă de proporțiile unui imens scandal diplomatic între cele două țări. Fotografiile cu cele două delegații și cu steagurile dintre ele au fost vizibile, prin intermediul transmisiilor, și la București și la Moscova. Cred că și rușii s-ar putea simți ofensați de această regretabilă confuzie. Ce să mai spunem de cum a fost primită această gafă la București și în inima fiecărui român. Specialiștii în semantica gesturilor politice deja au dat frîu liber imaginației, mergînd cu interpretarea erorii pînă la a crede că Washingtonul … (Dar să lăsăm pe mai tîrziu această ipoteză).
Privind din fotoliul de acasă imaginea televizată și studiind atent imaginea foto din presă, am încercat să dezleg reacțiile părții române (Ion Iliescu și M.Gioană) și, cu riscul de a fi contrazis, mi s-a părut, una din două: ori n-au observat ce fel de steag le flutura sub nas, ori au trecut cu vederea. Iertată să-mi fie insistența, așa ceva nu putea trece neobservat. Cît despre tăcerea diplomatică a celor doi, n-ar fi trebuit să se întîmple pentru nimic în lume. Că cei doi n-au sesizat, și n-au cerut să se facă rectificarea cuvenită, nu mai trebuie demonstrat. Se înțelege de la sine. Dacă ar fi făcut-o, ar fi remarcat și comentat presa. În primul rînd cea americană, care mai ales acum n-avea chef să-i treacă cu vederea Pentagonului o astfel de gafă. Ai noștri n-au protestat sub nici o formă. Să fie diplomație? Să fie lipsa prezenței de spirit? Să fie lipsă de demnitate sau atitudinea obedientă față de noul stăpîn, atît de puternic, al cărui ambasador de la București arată indignat cu degetul spre Guvern, unde se ocrotește cea mai dementă corupție? Iată cîteva dintre multele întrebări pe care și le pun românii. Cît despre partea americană , avem și aici destule nedumeriri. La Washington se află Ambasada României, pe zidul căreia se află în medalion steagul tricolor – roșu, galben și albastru – al țării. Pe clădirea Ambasadei, păstorită și de Mircea Gioană atîția ani, trebuie să fluture steagul României. Mai mult, pe malul Potomacului, nu departe de Pentagon, se află „Memorialul Kenedy”, pe al cărui uriaș hol central de la intrare se află de vreo 35 de ani și drapelul românesc. Domnul Ramsfeld calcă des pe la sediul NATO din Bruxelles, unde de aproape un an flutură și tricolorul nostru. Trupe aero-navale americane au poposit la Constanța, pe Kogălniceanu, formațiuni de luptă ale armatei române se află în Afganistan și altele în Irak, nu se poate ca șeful Pentagonului să nu fi avut ocazia să vadă un steag românesc. Chiar dacă recuziterul Pentagonului ar fi greșit, d-l șef al Departamentului Apărării ar fi fost în măsură să evite gafa. Exclud greșeala sau ignoranța. Gurile rele spun că la întîlnirea cu românii s-ar fi vrut să se pună steagul unguresc, care, ca desen, seamănă cu cel rusesc, numai că în loc de dunga albastră a celui rusesc, e una verde. Este stupefiant! Ar fi putut să-l confunde cu al Ciadului, de exemplu, culorile fiind aceleași și la fel așezate, sau cu al Columbiei, cu desenul ca al Rusiei dar cu culorile românești. După opinia noastră, ar fi fost posibilă confuzia cu steagul Republicii Moldova sau cu steagul românesc de pe vremea RSR. De ce tocmai steagul Rusiei? Nu cumva au vrut să-i amintească lui Iliescu de rădăcinile bolșevice de sorginte moscovită? Oricum s-ar interpreta eroarea, delegația condusă de Ion Iliescu a fost insultată urît de tot. Mai mult, Țara a resimțit gustul amar al umilinței de două ori: o dată că s-a produs „greșeala”, a doua oară că șeful statului român n-a luat atitudine pentru ca imaginea cu pricina să fie oprită de a circula nestingherită în lumea întreagă, spre rușinea noastră. Dar, vorba românului: „așa cap, așa căciulă”. Este încă un prilej să ni se arate că guvernarea pesedist – udemeristă s-a distanțat de interesele naționale ale țării și poporului. Cît de constituționali sînt Președintele și Guvernul constituțional aleși? (Valeriu TRAIAN)
Lasă un răspuns