• o bună parte din banii luați de pe sticlele și borcanele strînse de pionierii anilor ’70 s-au folosit pentru punerea pietrei de temelie a taberei de la Valea Budului • una din variantele de amplasare a acesteia era pe actualul loc al cartierului de vile din Luncani
Tabără de la Valea Budului este unul din lucrurile cu care Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar (ATTTS) Bacău se mîndrește ori de cîte ori are ocazia. Puțini știu însă, că povestea acesteia este pe cît de inedită, pe atît de interesantă. Actul de naștere al taberei a fost semnat la mijlocul anilor ’70, cînd mai toți șefii de întreprinderi din oraș au fost convocați de conducerea municipalei Partidului Comunist Român (PCR) cu scopul declarat de a pune umărul la construirea unui loc unde pionierii băcăuani ai vremii să poată desfășura anumite activități.
„Tabăra a fost gîndită la început ca un sat de vacanță unde elevii să stea cîte două – trei zile, dar, în timp, acesta s-a extins și a devenit tabără. Ideea construirii lui i-a aparținut lui Ioan Ichim, primarul de atunci al Bacăului, care, dincolo de poziția sa de activist, a făcut lucruri bune pentru elevi. Țin minte că Ichim i-a adunat pe toți directorii de întreprinderi și i-a întrebat cu ce pot ajuta la construcția satului de vacanță. Așa se face că problemele de canalizare s-a ocupat actualul RAGC, partea de construcție a căzut în grija fostului Trust de Construcții, în timp ce căsuțele de lemn au fost făcute la CPL. A fost vorba de 10 – 12 căsuțe care puteau primi 100 de elevi, în timp ce sala de mese era amenajată în actualul pavilion administrativ al taberei. Puțini știu, de exemplu, că sala care acum adăpostește discoteca a fost construită pe scheletul halelor din Piața Centrală”, și-a amintit profesorul Mitică Pricopie, directorul Școlii „Georgeta Mircea Cancicov” și fost director al ATTTS.
Nici alegerea locului în care urma să fie amplasat viitorul sat de vacanță nu a fost lipsită de suspans, atît timp cît, inițial, au fost două variante. „În discuție au fost amplasamentul actual și Slatina, zona din satul Luncani unde, acum, se află cartierul de vile. Pînă la urmă, s-a preferat poiana de plopi din mijlocul pădurii, chiar dacă locul era puțin mlăștinos”, a continuat directorul Pricopie.
Odată fixat locul, oamenii s-au apucat de treabă. O căsuță a costat 8.000 de lei, bani care, în parte, au venit din fondurile organizațiilor de pionieri. Adică din banii strînși de fiecare școală de pe urma maculaturii, sticlelor, borcanelor și a fierului vechi strîns de copii. Nimeni nu mai ține minte cîți bani au fost dați din aceste fonduri pentru amenjarea satului de vacanță de la Valea Budului, dar e cert că școlile mari aveau fonduri ale organizațiilor de pionieri care însumau și cîteva zeci de mii de lei, sume cu adevărat importante pentru acea vreme.
Tabăra din mijlocul pădurii de la Valea Budului a fost ultimul așezămînt de acest fel construit în județul Bacău. La polul opus se află tabăra de la Valea Uzului, care, construită prin 1965, este decana de vîrstă a taberelor băcăuane. După ea, au apărut taberele de la Dărmănești, Sălătruc, Poiana Sărată și Geamăna. Cinci tabere, fiecare cu povestea ei. „Valea Uzului, Poaina Sărată și Geamăna au fost preluate de la «Petrol», în timp ce castelul de la Dărmănești a fost dat de Ministerul Sănătății, aici fiind un sanatoriu. Cît privește tabăra de la Sălătruc, aceasta a adăpostit înainte spațiile de cazare ale muncitorilor care au construit barajul de la Valea Uzului. Inițial, tabara era mult mai mare, putînd să adăpostească 380 de elevi. În timp însă, multe cabane s-au degradat și le-am casat pînă cînd tabăra a ajuns la forma actuală”, a încheiat directorul Mitică Pricopie. Acum, tabăra de la Geamăna tinde să devină amintire, în timp ce „bătrîna” de la Valea Uzului a trebuit să fie închisă temporar pentru diverse reparații. Mezina de la Valea Budului ține însă, steagul sus. Chiar foarte sus. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns