Universitatea din Bacău va intra într-o mare familie

Redacția Ziarul de Bacău

• instituția băcăuană, ca și alte universități din țară, trebuie să intre într-un consorțiu, fiindcă așa cere legislația europeană • pentru că facultățile din Iași s-au grupat deja într-o mare familie, profesorilor băcăuani nu le rămîne decît să își caute aliați în alte părți

Universitatea de stat din Bacău nu mai poate funcționa de una singură. Ea trebuie să se asocieze cît mai repede cu alte instituții universitare, alături de care să creeze un consorțiu. Măsura este dictată de legislația europeană care, după 2007, va fi aplicată și la noi. Așa că șefii universităților trebuie să ia măsuri urgent, dacă mai vor ca instituțiile pe care le conduc să rămînă în spectrul universitar românesc și pe viitor.

Universitățile au început deja să-și caute parteneri. Un consorțiu trebuie să aibă minim doi parteneri. Se face această alipire printr-un protocol agreat de ambele părți, instituțiile rămînînd distincte. Situația de la Bacău devine cu atît mai urgentă, cu cît rectorii universităților din Iași au aprobat crearea unui consorțiu imens în Iași, ce cuprinde facultăți și specializări din aproape toate domeniile de activitate posibile. În atare situație, conducerea Universității Bacău este nevoită să studieze atent cu cine și cum va colabora în vederea creării unui consorțiu. Cel puțin pînă în momentul de față, conducerea Universității Bacău nu a reușit să identifice parteneri cerți în acest sens, chiar dacă dialoghează cu mai mulți. „Sîntem încă în discuție. Am fost consultat de universitățile din Galați, Suceava și «George Bacovia» din Bacău în această ideea constituirii unui consorțiu, dar deocamdată nu e nimic cert. Urmează ca, pînă la sfîrșitul lunii, să mă deplasez împreună cu cei doi prorectori la aceste universități să vedem în ce măsură putem realiza un astfel de consorțiu. Sper ca, cel tîrziu pînă în octombrie, să clarificăm și această problemă”, ne-a declarat prof. univ. dr. Ghiorghiță Gogu, rectorul Universității Bacău.

Consorțiile se vor constitui pe criterii zonale, însă acest aspect nu va fi o condiție obligatorie. „Am primit solicitări și de la Baia Mare, însă nu știu dacă așa ceva este posibil, ținînd cont de distanța care ne separă. Ori, Suceava și la Galați sînt centre mult mai accesibile”, a mai spus rectorul Ghiorghiță. Singurul lucru cert pînă acum pentru universitarii băcăuani este criteriul de selecție. „Mergem pe ideea de a nu ne suprapune ca specializare, de a avea o complementaritate, și să nu fie la mare distanță. Sînt cîteva dintre condițiile ca acest consorțiu să poată exista”, a precizat prof. univ. dr. Gogu Ghiorghiță. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.