Comunitatea evreiască din Bacău, ce numără 122 de persoane în muncipiul Bacău și 22 de evrei în celelalte localități ale județului, a intrat în perioada de pregătire pentru marea sărbătoare a Iertării, după ce în zilele de 16 – 17 septembrie a serbat anul nou. În acest timp este Ziua Judecății, în care Dumnezeu trece în revistă și judecă faptele evreilor, hotărîndu-le soarta, înscriindu-i în Cartea Vieții sau a Morții.
Calendarul evreiesc cunoaște patru sărbători de Anul Nou, respectiv Anul Nou al regilor, al strîngerii zeciuielii pentru vite, al arborilor și Roș Hasana, Anul Nou religios. Acesta din urma este în același timp și Anul Nou pentru semănat, baza de calcul a calendarului iudaic și aniversarea creării lumii. Ziua de 16 septembrie a deschis începutul celor 10 zile de penitență care vor culmina cu sărbătoarea de Iom Kipur (Marea Iertare). Potrivit vechilor cărti evreiești, acum, întreaga omenire trece prin fața lui Dumnezeu ca o turmă de oi. Este un prilej pentru un examen de conștiință în lumina valorilor iudaice. Înțelepții evrei consideră că în ceruri sînt deschise trei registre. Primul este pentru cei drepți, care sînt imediat înscriși în Cartea Vieții, al doilea este al nelegiuiților înveterați, imediat înscriși în Cartea Morții, iar cel de-al treilea este al oamenilor obișnuiți, nici prea buni, nici prea răi, al căror destin este cîntărit pînă în ziua de Iom Kipur. Acesta este și motivul pentru care cele zece zile dintre Anul Nou și Iom Kipur, cea mai sfîntă zi a evreilor, sînt numite „zilele înfricoșătoare”. În aceste zile de pocăință, credincioșii caută să-l înduplece pe Supremul Judecător Ceresc. Căința, rugăciunea și faptele bune îndulcesc asprimea sentinței. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns