Întîrzieri mari la eliberarea titlurilor de proprietate

Redacția Ziarul de Bacău

• mii de oameni se adresează instanțelor de judecată pentru rezolvarea problemelor apărute în urma modului defectuos în care s-a făcut împroprietărirea • în unele localități, eliberarea titlurilor de proprietate este mult întîrziată • campania electorală a încetinit activitatea comisiilor locale de aplicare a Legii fondului funciar • în condițiile în care va începe o nouă campanie electorală, iar angajații primăriei se vor implica în organizarea ei, oamenii riscă să se vadă proprietari abia de anul viitor

Mii de persoane au dat consiliile locale în judecată, nemulțumite de felul în care s-a făcut împroprietărirea. Pe rolurile instanțelor de judecată se află peste 2.300 de procese în care proprietarii de pămînturi acuză reprezentanții statului că repunerea în proprietate nu a fost făcută corect. După intrarea în vigoare a legilor privind fondul funciar, în județul Bacău trebuie să se elibereze 145.750 de titluri de proprietate pentru o suprafață de 226.438 ha de terenuri agricole. Pînă în prezent, mai sînt de emis circa 420 de titluri. În ceea ce privește pădurile, mai sînt de eliberat aproape o mie de titluri de proprietate.

Cea mai proastă situație la acest capitol o are comuna Helegiu. „Aici s-au eliberat doar 50,84% din totalul de titluri, dar, în cazul în care ei vor respecta programul pe care și l-au întocmit, vor confirma că au depășit faza promisiunilor. Au existat cel puțin trei situații care au dus la întîrzierea validării: lipsa unor acte doveditoare, apariția unor terenuri agricole, care, între timp, au fost împădurite. A treia situație este una atipică și se referă la un număr mic de persoane cărora li s-a dat pădurea în funcție de necesarul de lemne pentru iarnă, așa-numitele păduri date în «fumuri»”, ne-a declarat Gheorghe Hură, secretarul general al Prefecturii.

Situații dificile se mai întîlnesc și la Zemeș, unde au apărut contestații la punerea în posesie, care se refereau la modul de calcul al suprafețelor de teren. De asemenea, întîrzieri în eliberarea titlurilor s-au înregistrat și în comunele Găiceana, Colonești, Orbeni și Corbasca.

De cealaltă parte se află 18 localități, în care împroprietărirea s-a făcut în proporție de peste 99%. Printre acestea se numără Ardeoani, Balcani, Hemeiuși sau Secuieni.

Gheorghe Hură s-a arătat nemulțumit de ritmul în care s-au făcut împroprietăririle în acest an. El găsește ca explicație a întîrzierilor prea mari campania electorală pentru alegerile locale din luna iunie și fenomenele naturale care au afectat o mare parte din localitățile județului. „Au fost alegeri, s-au reorganizat noile comisii locale. Astfel, s-a intrat în lucru abia în a doua jumătate a lunii august. De aceea, trebuie să impunem un ritm accelerat, în special la retrocedarea pădurilor, astfel încît pînă la venirea iernii oamenii să poată să își facă aprovizionarea cu lemne”, a încheiat secretarul general al Prefecturii. În condițiile în care pe români îi mai așteaptă o campanie electorală pentru alegerile generale, iar primarii, viceprimarii și restul membrilor Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar se vor implica în problemele politice, oamenii s-ar putea să se vadă proprietari de-abia la anul. (Oana MĂGUREAN, Oana ALBU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.