Pași de melc în audierile din dosarul „Tombola Constituției”

Redacția Ziarul de Bacău

• doar cîțiva consilieri locali au fost audiați pînă acum de Poliția Bacău în dosarul „Tombola Constituției”

După aproape două săptămîni de la sesizarea înaintată de către Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău către Poliția municipiului Bacău în legătură cu consilierii locali ai municipiului Bacău implicați în dosarul „Tombola Constituției”, soluționarea acestui caz se lasă în continuare așteptată. Polițiștii băcăuani ar fi trebuit ca în aceste zile să îi cheme la audieri pe toți cei 30 de consilieri locali care au fost de acord, la începutul lunii trecute, cu organizarea unei tombole cu ocazia referendumului pentru modificarea Constituției. Asupra celor 30 de consilieri locali planează suspiciunea că ar fi favorizat încălcarea unui articol din Legea privind organizarea referendumului. În plus, în cea de a doua zi a Referendumului, reprezentanții PD în Biroul Electoral Județean Bacău au înaintat către Biroul Electoral Central o adresă prin care semnalau o serie întreagă de nereguli legate de modul în care a fost organizat referendumul în municipiul Bacău. Biroul Electoral a sesizat atunci Parchetul, care a trimis cazul spre cercetări, la Poliție. Subcomisarul Sebastian Calaulea, șeful Biroului Poliție Economică din cadrul Inspectoratului de Poliție Bacău, ne-a declarat că cercetările în acest caz sînt în desfășurare și că au fost chemați, pînă acum, cîțiva consilieri locali la audieri. „Parcă am avut o discuție acum cîteva zile cu un inspector de poliție pe această temă”, își amintește, vag, consilierul PSD Ilie Bîrzu. Lesne de înțeles, în aceste condiții, cam la ce stres au fost supuși consilierii băcăuani în momentul audierilor, dacă la numai cîteva zile după discuțiile avute cu inspectorii de poliție își aduc aminte atît de multe amănunte legate de aceste audieri. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.