Pe heliportul Spitalului Județean Bacău pot ateriza, de ieri, elicopterele SMURD, pentru transportul pacienților. Facilitatea a fost operaționalizată în urma zborului de calibrare de săptămâna trecută și prin emiterea autorizației de funcționare. Practic, bolnavii nu vor mai fi transportați pe la aeroport, fiind scurtat astfel timpul în care pot primi tratament adecvat.
„Întrucât pe parcursul ultimei săptămâni în spațiul public au apărut mai multe informații false vizavi de subiectul Heliportului de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, publicăm autorizația dată SJU pentru a conduce şi gestiona heliportul, emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, a anunțat Spitalul Județean de Urgență Bacău.
„Facem precizarea că zborul elicopterului SMURD, din seara zilei de 27 octombrie 2022, a fost un zbor de calibrare, conform procedurii de autorizare. Prin zborul de calibrare, s-a certificat că heliportul de la SJU este funcțional, el fiind în acest moment operaționalizat”, a mai anunțat SJU Bacău.
În general, beneficiază de transportul cu elicopterul pacienți „cu cod roșu”, cu politraumă. Concret, dacă un medic de la SJU Bacău vrea să transfere un pacient cu elicopterul, trebuie să contacteze SMURD Iași, unde explică unui doctor cazul, și abia acesta ia decizia dacă se trimite elicopterul la Bacău, pentru preluarea bolnavului. Pot să fie transferați în acest fel nu numai pacienți de la Urgențe, ci din orice secție a SJU Bacău.
Lasă un răspuns