Echipa societății Pambac Bacău a cîștigat locul întîi la Cupa Brutarilor, desfășurată în acest week-end la tîrgul IndAgra 2003. Brutarii băcăuani au concurat la toate cele trei probe, artistică, de panificație și de patiserie, iar la primele două s-a clasat pe primul loc și la a treia, pe locul al doilea. Locul întîi în clasamentul general permite echipei de brutari de la Pambac să participe la cupele europeană și mondială ce se vor desfășura, în februarie și martie, în Rusia și, respectiv, în Danemarca. Anul acesta, în martie, echipa din Bacău s-a a luat locul al patrulea la etapa mondială, desfășurată la Paris. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns