Autorizaţia de construire emisă de Primăria Dărmănești pentru „parcela românească” din cimitirului militar Valea Uzului este ilegală, a decis definitiv, azi, Curtea de Apel Bacău. Instanța a repins recursul autorităților din Dărmănești și a menținut sentința de la Tribunalul Bacău, unde s-a decis demolarea crucilor de beton construite ilegal, cu fonduri guvernamentale.
Prin sentința rpmasă azi definitivă, Tribunalul Bacău „anulează autorizaţia de construire nr 69/17.12.2018 pentru lucrări de construire monument cimitir internaţional şi 50 de cruci pentru eroii români emisă de Primarul Comunei Dărmăneşti şi dispune desfiinţarea lucrărilor executate în baza acestei autorizaţii de construire”.
În martie 2019, Consiliul Local Dărmăneşti a inclus printr-o hotărâre cimitirul militar din Valea Uzului în domeniul public al oraşului, după care, în aprilie a înfiinţat în mod arbitrar o parcelă românească în cimitirul aşezării depopulate Valea Uzului, aşezată la graniţa judeţelor Harghita şi Bacău.
„Operațiunea” a fost orchestrată de conducerea ALDE Bacău, din care mare parte este înscrisă acum în Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și PNL.
Anterior deciziei autorităților din Dărmănești, cimitirul era îngrijit de comuna Sânmartin din Ţinutul Secuiesc, iar comunitatea maghiară îl considera un cimitir militar maghiar.
În data de 6 iunie 2019, mii de români au invadat cimitirul pentru a participa la sfinţirea parcelei şi monumentului românesc. Secuii prezenţi au încercat să împiedice acest lucru, formând un lanţ viu. Scandalul din acel moment, dar și alte manifestări ulterioare au fost o rampă de lansare pentru George Simion, copreședintele partidului extremist AUR.
În urma sentinței de astăzi, Curtea de Conturi va decide cum vor fi recuperate fondurile guvernamentale cheltuite de Primăria condusă de Constantin Toma.
Vom reveni.
Gyuri a zis
Dar cine e în AUR și de ce nu răspund și ei în proces. De ce nu treceți și poziția prefectului din aceea vreme și chiar al celor care au încurajat acest demers. Dacă e vorba de fonduri guvernamentale trebuie văzut ce ministru sau secretar de stat a aprobat aceasta investiție și dacă nu cumva erau în acelas partid toți. Acum se recuperează banii tot din fondurile locale iar primarul, prefectul, ministrul sau deputatul care a intermediat nu plătesc nimic? Ei să plătească ilegalitățile. Halal administratie a facut ALDE care azi e AUR…🤣🤣🤣
abc a zis
Puteti va rog sa imi spuneti de cand Tinutul Secuiesc este unitate administrativ-teritoriala în România?
Citat din textul publicat de dumneavoastra: „Anterior deciziei autorităților din Dărmănești, cimitirul era îngrijit de comuna Sânmartin din Ţinutul Secuiesc, iar comunitatea maghiară îl considera un cimitir militar maghiar.”
Al a zis
Nici Transilvania, Moldova sau Dobrogea nu sunt unitati administrativ-teritoriale dar sunt utilizate frecvent in a identifica puncte geografice si administrative.
Mos ion a zis
Ce are de zis alesul de D-sti ?
maghiar a zis
Secuii nu sunt maghiari, iar „tinutul secuiesc” este doar o vorba propagata in mod ticalos de presa romaneasca, platita sa faca propaganda spre dezbinarea oamenilor care vor sa traiasca in pace in tara asta, indiferent de etnie.
Novac Iulian a zis
Cei de la cultul eroilor nu au de spus nimic?lasă niște idioți din justiție să-și facă de cap?dacă cineva este înmormântat într-un cimitir străin (fie el și unguresc)este interzis să-i pui o cruce sau să-i faci un monument?în cimitirul centrul (care este cimitir romanesc)este un loc unde sunt înmormântați militari străini (sovietici)care are un monument ridicat în cinstea lor (după mintea idioților din justiție este ilegal și trebuie dărâmat?)s-au cei de la cultul eroilor se ocupa numai de parade militare și depunerea de coroane (nu și de monumente și crucile militarilor căzuți în luptă).
Ion a zis
Justiția din România are o altă preocupare. Reclame la toate posturile media pentru o așazisă „justiție pentru oameni”, pe banii noștri și nu pe salariile și pensiile lor uriașe. Să nu uităm contribuția justiției la marile jafuri din România prin sentințele judecătorești pronunțate împotriva intereselor naționale.
Judecata a zis
Asa este. Justitia este cea mai murdara institutie. Sunt responsabili pt toata distrugerea economica din orice tara, nu doar de la noi. Stim bine cum au fost acoperiti sacalii economici, romani, dar mai ales straini care au lucrat prin intermediul tradatorilor si parazitilor autohtoni. Iar acum, din simbriile noastre primite cu atat truda, suntem siliti sa-i tinem cu pensii speciale, ca pe paraziti, pana la ultima suflare.
Fara cuvinte…
Emy a zis
Trebuie sa plătească cei car7e au transformat și folosit acest cimitir și eroii pentru campania lor electorale. Știm bine cum se perindau Pitu Avram, Pitulicea Coșa Maricica, Toma primarul, Viorel Ilie și toți Alde’ isti iar Dumnezeu acum a făcut asa sa fie învățătură de minte pentru toți ca să nu mai folosească eroii și cimitirele în politică lor murdara. Nu sunt și nu țin cu maghiari care trebuie să înțeleagă că acel loc e pământ romanesc iar eroii sunt de mai multe naționalități care se odihnesc acolo dar nici primarul Toma ju poate construi ce vrea, cum vrea, unde vrea și sa facă abuz de putere. Coșa ce atitudine ai luat ca prefect în aceea perioada? De ce nu ne explici ce marșavii făceai ca prefect.
next a zis
Ar trebui publicată atât sentința tribunalului cât și decizia curții de apel pentru a vedea și a cunoaște cititorii numele ”SPECIALILOR”.
Am o nedumerire, pe de o parte în vederea anularii unui act administrativ al comunei Dărmănești instanța competentă teritorial este Tribunlul Bacău și pe de altă parte demolarea unor construcții se poate face de primarul uat-lui, unde a fost edificată acea construcție, în baza hotărârii judecătoriei competente teritorial să dispună demolarea.
Dacă nu greșesc , legea 50/91 a fost modificată în anii 2021-2022 și prevede ceva derogatoriu cu privire la construcțiile fară autorizație – intrarea în legalitate. Poliția locală a comunei di județul Harghita a încheiat un proces verbal prin care a amendat și a stabilit un termen rezonabil
pentru intrarea în legalitate ???.
Ion a zis
Cu așa zisă justiție din România, mai bine lipsă, ar fi mai multă dreptate.