Primăria Bacău vrea să demareze modernizarea Parcului Cancicov, pentru o sumă de peste 10 de milioane de euro. Una dintre etapele premergătoare o reprezintă exproprierea unor terenuri din parc, ce aparțin unor nume grele din Bacău și care sunt legate de împroprietăririle făcute de fostul primar Dumitru Sechelariu. Cel mai câștigat va fi Dorinel Umbrărescu, cunoscutul constructor, care va primi aproape jumătate din cei peste 1,5 milioane de euro estimați de municipalitate, conform calculelor Ziarului de Bacău.
Primăria Bacău a anunțat recent că studiul pentru modernizarea Parcului Cancicov este gata. Acesta urmează să fie aprobat de Consiliul Local, după care municipalitatea va căuta sursă de finanțare. modernizarea ar costa peste 10 milioane de euro, iar edilii speră că vor accesa fonduri europene pentru realizarea lucrărilor.
Citește și FOTO! Parcul „Cancicov” va trece printr-un amplu proces de modernizare și extindere. Vezi care sunt cele mai importante schimbări
Din această sumă însă, circa peste 1,5 milioane de euro îi reprezintă banii pentru exproprieri, deoarece în administrația Dumitru Sechelariu au fost împroprietărite mai multe personaje de care fostul primar era apropiat.
Umbrărescu, cel mai câștigat din „afacere”
Cel mai cunoscut este „regele asfaltului”, Dorinel Umbrărescu. De altfel, el este și cel mai câștigat, deoarece va primi aproape jumătate din suma destinată exproprierilor, pentru două terenuri ce le deține în preajma Muzeului de Științe ale Naturii, de pe locul fostului stadion din parc. Unul este deținut de firma Tehnostrade, și are peste 16.000 mp, pentru care Primăria Bacău a estimat o valoare de 651.520 euro, iar altul este deținut de el și soția sa, Mirela Umbrărescu, și este evaluat la 68.000 de euro. Umbrărescu a primit terenul în mandatul lui Dumitru Sechelariu. Presa a acreditat multă vreme ideea că Umbrărescu și Sechelariu ar fi rude prin alianță, însă omul de afaceri a negat mereu acest aspect. „Regele asfaltului” nu poate nega însă faptul că afacerile sale au înflorit câtă vreme Dumitru Sechelariu a fost primar, iar fratele său, Sergiu Sechelariu, a fost ministru al Transporturilor.
Alte nume cunoscute dețin terenuri în Parcul Cancicov
Pe lângă Dorinel Umbrărescu, pe lista expropriaților se mai află și alte nume ce au legătură tangențială cu fostul primar al Bacăului. Este vorba despre Damian Viorica, soția fostului om de afaceri Valeriu Damian, care a fost ucis în propria casă în 2013. Acesta era partener de afaceri cu Corneliu Iacubov și Dumitru Sechelariu. Pentru terenul din Parcul Cancicov, Viorica Damian va primi peste 276.000 de euro
Pe listă se mai află și Drăgușanu Raluca, fiica lui Vasile Drăgușanu. Acesta a fost pus de fostul primar Sechelariu șef la fostul CET SA. Drăgușanu a deținut mai multe funcții publice, printre care și consilier local PDL. Pentru terenul din parc, fiica acestuia va primi circa 80.000 de euro.
Lista exproprierilor este completată de alte nume, precum familile Isăcescu și Tomozei și Cichi Adrian. În total, Primăria a estimat că va trebui să plătească 1,57 milioane de euro pentru despăgubirea proprietarilor de terenuri din parc, pentru a putea realiza lucrările de modernizare dorite.
Dragos a zis
Sunt curios cum are de gând primarul sa scape de miile de ciori din parc…
Craaaa a zis
Primaria va soma chiriasii clandestini sa elibereze parcul in cel mai scurt timp.
Bacauan a zis
Curios.Poate aflam si improprietaritii terenurilor de fotbal din jurul Stadionului Municipal . Poate aflam si numele consilierilor locali din acea perioada ce au votata aceste instrainari ilegale.
Papandopol Alexandru a zis
Care este prețul final Vasco m4 cu reducere 189ĺei?
Monti a zis
La cum s-au facut improprietaririle de catre sechelariu, ar trebui toti sa doneze primariei terenurile, daca au demnitate, iar daca nu, modernizarea sa se faca fara a-i exproprietari, altfel este doar un buissnes foarte bun pt „distinsii” care au fost improprietariti. Improprietariri care, putin probabil sa fi fost legale.
Andrei a zis
xxx Sechelariu care a vândut Bacăul nostru! Pământurile noastre!
Există cineva sa fie luat la răspundere pentru aceste jafuri????
– comentariu cenzurat
Mihaela a zis
Desigur, in loc sa se stearga urmele ciorilor de pe bancile manjite cu vopsea alburie,decat sa se repare si sa se Renoveze fantanile arteziene,sa se reamenajeze aleile , nu e mai convenabil sa se distruga si sa se faca noi investitii? Toata lumea stie de unde vin banii si in ce buzunare intra!
Parcul este bun asa cum este ,cu renovarile sus-mentionate si bineinteles altele,este o oaza de verdeata pe care nu multe orase o au,are copaci batrani si tineri, deci este ok,dar dl primari o fi inventat ‘apa calda’!
Cat despre exproprieri, mai incet ! Unii au umblat prin tribunale timp de zeci de ani pentru drepturile lor,furate de vechiul regim si acum furate din nou de neomarxisti ?
Ei,ce vom face noi,bacaoanii ,fara alei senzoriale pe terenurile bunicilor ?
Sa cheltui zece milioane de euro pe mofturi ,cand sunt atatea ataltele necesare in oras:Teatrul,Casa de Cultura, piata,stadionul ,terenurile pentru sporturile tinerilor care isi consuma energia pe treptele distruse din centru,cu bicicleta sau skate-urile,Insula etc,etc! Sa nu mai amintim ca multe cartiere nu au trotoare normale !
contribuabil a zis
oras parcelat si feliat ca o pizza….diverși comunisti,baroni si regi asteapta la cotitura oferte de nerefuzat din bani publici/locali pentru terenurile lor achizitionate ilegal si pe bani putini.
nici un investitor serios nu va calca in orasul asta atata timp cat regulile jocului sunt la cheremul oligarhiei locale .
EVUL MEDIU.
Fane a zis
Toti primarii au cautat sa puna mana pe terenurile din imima Bacaului . Beneficiarii acestora terenuri au fost membrii partidelor politice PSD, PNL cat si finantatorii acestor partide in cazul USR.
SARAKU BACAUAN a zis
Asteptam ca „bogatii proprietari „sa faca un gest excentric ,o extravaganta cedand fara vreo pretentie terenurile catre comunitatea in care traiesc.
P.S.Ar fi frumos sa ia exemplu de la Cancicov .