Familia celor trei persoane care au decedat, luni, în accidentul rutier produs în localitatea Secuieni, a fost jefuită în timpul înmormântării, conform Agerpres.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, la data de 25 mai, în intervalul orar 12:00-18:30, în timp ce persoana reclamată nu se afla în imobil, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie, prin forţarea uşii de acces, în interiorul acestuia, de unde ar fi sustras suma de 50.000 lei şi mai multe bijuterii”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Luni, trei persoane, respectiv un bărbat, fiica acestuia şi nepoţelul în vârstă de 2 ani, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier produs pe DN2-E85, în localitatea Secuieni.
La volanul autoturismului se afla femeia în vârstă de 31 ani care a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 33 de ani, din județul Bacău. La rândul ei, autoutilitara a intrat într-un autoturism.
În accident au decedat cele trei persoane din primul autoturism, în vârstă de 56 ani, 31 ani, respectiv, 2 ani şi au fost rănite alte trei persoane, din celelalte două autovehicule.
sursa: Pro Tv
Emiliea Chelar a zis
De intrat a intrat cineva care a stiut exact.
La soacra mea metoda accidentul.a sunat cine stia ca are kg.de aur