Alegerea celei mai bune forfecuțe de manichiură poate depinde de mai mulți factori, cum ar fi: dimensiunea forfecuței, oțelul din care este fabricată și nu în ultimul rând cât de mult ești dispus să plătești pe ea. Forfecuțele de manichiură se folosesc, de obicei, pentru tăierea unghiilor și/sau a cuticulelor adulților. Nu recomandăm folosirea acestora pentru unghiile copiilor, deoarece pot cauza rănirea țesuturilor delicate, așa că o variantă mai bună ar putea fi o forfecuță specială pentru unghiile bebelușilor, care poate fi folosită cu succes și pentru copii mai mari. Forfecuța pentru bebeluși se recomandă a fi folosită și pentru unghiile diabeticilor.
Forfecuța de unghii sau forfecuța de cuticule poate fi folosită cu succes acasă sau la salon. De cele mai multe ori, sunt fabricate din oțel inoxidabil, au lamele ușor curbate pentru a urmări cu ușurință forma unghiei.
O întrebare bună este unde găsești o forfecuță bună pentru manichiură. În mod normal, poți să găsești o forfecuță de manichiură în mutle locuri, precum în supermarket, într-o farmacie sau alte magazine specializate sau nu. Există o varietate mare de forfecuțe de manichiură pe piață și, spunem noi, ai de unde să alegi. Însă, alegerea unei forfecuțe bune de manichiură necesită o atenție sporită la câteva detalii. Nu orice forfecuță de mancihiură (de unghii și/sau cuticule) este o opțiune bună. În primul rând, ai grijă la brandul sau țara de origine unde sunt fabrciate. Peste 90% dintre ustensilele de manichiură de pe piață sutn de proveniență asiatică. Sunt forfecuțe care pot tăia la început, dar nu pentru mult timp. Și aceasta deoarece oțelul din care sunt fabricate nu este de calitate bună. În schimb, ustensilele made in Solingen, Germania îmbină standardele de calitate cu măiestria meșteșugului, fiind un oraș faimos pentru oțelul care se găsește aici. Astfel, poți avea garanția că sunt fabricate, cu respectarea unor standarde de calitate, dar și că sunt forfecuțe care vor dura mai mult timp, desigur depinde și de calitatea oțelului care se traduce direct în prețul unei forfecuțe de manichiură.
Poți să achiziționezi o forfecuță de manichiură individual sau ca făcând parte dintr-un set de manichiură. Alegerea este doar a ta, recomandarea noastră este să ai grijă unde depozitezi forfecuța, astfel încât vârfurile să fie ferite de căzături. O trusă de manichiură îi oferă acest lucru – protecția – , iar pe lângă forfecuța de manichiură, într-un set de unghii mai poți găsi și alte ustensile indispensabile unei manichiuri sau pedichiuri perfecte, cum ar fi: o pilă de unghii, o spatulă de împins cuticula, o unghieră dar și o pensetă.
Este important de avut în vedere că, deși forfecuțele de cuticule sunt eficiente în operațiunea de tăiere a cuticulelor, nu este neaparat recomandat să tăiem cuticula, decât dacă sunt zdrențuite sau crescute în exces. În acest cazuri, poate e mai bine să îți faci manichiura la un profesionist la salon, ca să reduci riscul rănirii și a infecțiilor. Înainte de tăierea cuticulei, recomandarea noastră este să le înmoi puțin în apă sau cu ajutorul unei loțiuni de cuticule.
Indiferent că folosești forfecuța de manichiură acasă sau la salon, recomandăm cu strictețe operațiunea de igienizare a lor, înainte, dar și după folosire. Instrumentele de manichiură trebuie dezinfectate după fiecare utilizare, aceasta este regula de aur, dacă îți dorești să ai mâini sănătoase. Altfel, pe forfecuțe se pot depozita bacterii sau fungi, deci dezinfectarea lor cu peroxid de hidrogen sau frecarea cu alcool pot reduce considerabil riscul infecțiilor. Dacă ești clientul/clienta unui salon de manichiură, să nu îți fie jenă să adreezi întrebări cu privire la procesul de sterlizare și care sunt pașii în acest sens. Această întrebare îți poate salva sau afecta în sens negativ sănătatea unghiei și nu numai.
Forfecuța de manichiură, fie ea forfecuță de cuticule sau unghii, trebuie să o înlocuiești dacă lamele se tocesc sau nu mai taie eficient. De asemenea, pentru prelungirea duratei de viață, recomandăm să nu folosești forfecuța de manichiură decât să îți tai unghiile sau cuticula, după caz. De exemplu, nu ar trebui folosite pentru tăierea hârtiei sau a altui material, pentru că acest lucru poate afecta precizia și ascuțimea lamelor sau chiar îți poate rupe forfecuța. Sau, lamele se pot toci, ceea ce mărește riscul de rănire, atunci când o folosești.
Lasă un răspuns