Ploile abundente de ieri, care au avut ca efect ieșirea din matcă a pâraielor Cesăreni și Paliștăneni, au provocat inundații care au afectat 45 de locuințe și anexe gospodărești. Nu au fost înregistrate victime, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea unei singure persoane, o femeie în vârstă de 76 de ani.
În urma manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru județul Bacău, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină, începând cu ziua de ieri, 05 Iulie, în sat Ciugheș, comuna Palanca.
În prima zi, 25 de pompieri, care au încadrat 12 mijloace, au acționat pentru deblocarea secțiunilor de scurgere a podurilor și podețelor, asigurarea curgerii apei și îndepărtarea aluviunilor importante de pe versanți.
În jurul orei 23:30, o parte din forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău s-au retras la bază, rămânând în continuare în supraveghere o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și o șenilată, încadrate cu șase pompieri militari.
Azi-dimineață, începând cu ora 06.00, s-a reluat misiunea de înlăturare a efectelor negative produse: „Menționăm faptul că, pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundații, decolmatarea de șanțuri, respectiv pentru înlăturarea efectelor negative produse, se acționează în sistem integrat cu celelalte structuri cu rol în managementul situațiilor de urgență. În momentul de față, în misiune sunt angrenați 49 de pompieri, precum și efective din celelalate structuri ale MAI”, au precizat reprezentanții ISU Bacău.
Prefectul județului, Lucian Bogdănel, a constituit o comisie de evaluare a pagubelor produse de inundații:„Am constituit, prin Ordin de Prefect, comisia mixtă de evaluare a pagubelor care se află deja pe teren, urmând ca pe finalul zilei să avem o evidență exactă a acestora. De asemenea, utilaje ale Primăriei Palanca şi Administrației Bazinale de Apă Siret intervin pentru îndepărtarea bolovanilor şi a mâlului, precum şi stabilizarea albiei celor două pâraie care au ieşit din matcă. Sunt în permanentă legătură cu primarul Adrian Paliştan şi comandanții aflați pe teren, comunicarea fiind crucială în astfel de situații de urgență”.
Pentru gestionarea operativă a situației, acțiunile sunt coordonate în teren de prim adjunctul și adjunctul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău.
Lasă un răspuns