Un comerciant din Dofteana, care vindea numeroase articole de îmbrăcăminte contrafăcute, a rămas fără marfa în valoare de 20.000 de lei, după ce Poliția Economică i-a confiscat bunurile.
Pe data de 20 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu produse contrafăcute şi a ilegalităţilor din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, în judeţ.
Polițiștii au verificat 8 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 4 sancţiuni contraventionale și au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, bunuri în valoare de peste 20.000 de lei.
De exemplu, cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unui operator economic din comuna Dofteana s-a constatat faptul că, operatorul economic ar fi oferit spre comercializare peste 100 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce purtau însemnele unor mărci întregistrate, bunuri susceptibile a fi contrafăcute.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestora depășind 20.000 de lei.
Beldie a zis
In piata industriala tecuci se comercializează marfa contrafăcută foarte multa