~2 min lectură 6 comentarii

Ce prețuri au biletele de avion la Dan Air, din Bacău spre Bruxelles sau Barcelona

Gabi MIHAI

Compania Dan Air a anunțat oficial că își mută baza aeriană de la Brașov la Bacău. Principalul motiv este legat de programul scurt pe care Aeroportul Brașov îl are și care determină pierderi mari pentru compania aeriană în sezonul de iarnă.

Astfel, Dan Air devine a treia companie ce va opera pe Aeroportul Bacău, care se află la ora actuală într-o situație mai puțin „roz”, cu doar 3 rute pe săptămână (Roma, Milano și Londra) operate de Wizz Air și Air Italia. De altfel, conform cifrelor de trafic, Aeroportul „George Enescu” a picat pe locul 8 în țară.

Dan Air a pus deja în vânzare bilete pentru cursele din Bacău spre mai multe destinații europene. Acestea sunt Bruxelles, Munchen, Nuremberg, Stuttgart, Madrid, Barcelona și Valencia. Acestea sunt valabile între 13.11 și 11.12 anul curent, dată după care cursele vor fi schimbate.

Începând din luna decembrie, cu același operator, de pe Aeroportul Bacău, călătorii vor avea acces la 8 destinații europene: Londra Luton, Dublin, Bruxelles, Madrid, Barcelona, Torino, Liverpool și Roma. Pentru aceste destinații încă nu au fost puse în vânzare bilete.

Ce prețuri practică Dan Air

De exemplu, pentru Bruxelles, care este o destinație foarte căutată, prețurile sunt de 99 de euro pentru tur și 127 de euro pe retur. Ambele sunt efectuate miercuri, însă turul include escală la Munchen. Conform site-ului de programare, călătoria include în preț un bagaj de mână, două de cală (23 kg) și o gustare.

Pentru comparație, Wizz Air are prețuri ce încep de la 45 de euro pentru tur și ajung la 12 euro pentru retur. Acestea nu includ însă bagaje de cală sau gustare în timpul zborului.

Pentru Barcelona, o altă destinație preferată de turiști, prețul la Dan Air este de 99 de euro turul și 107 euro returul. Acesta din urmă are escală la Madrid. La fel, prețul include bagaje de cală și o gustare.

(*prețurile au fost preluate de pe site-ul de programări al companiei Dan Air)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristina
    2 noiembrie 2023, 16:00
    0

    Bun venit Dan Air pe aeroportul din Bacău și doamne ajută la cât mai multe destinații turistice! De la Galați și până la Piatra Neamț, vom fi alături de această companie în călătoriile noastre! Era extraordinar de departe să ajung la București pentru un zbor de 2 ore la Stuttgart, făceam 10 ore drumul în țară (că și autocarele au programul lor).Acum va fi mult mai ușor. Mulțumim 👍👏

  2. C
    Ciobanu Florinel
    3 noiembrie 2023, 02:48
    0

    Când va fi oare spre germania Bacău dormund

  3. M
    Mârț
    3 noiembrie 2023, 11:09
    0

    Ar fi foarte util spre Timișoara și Cluj, nici nu contează prețul ci să ținem cont că spre aceste destinații, căile rutiere sunt cele mai proaste din țară. Nu există comparații în toată Europa.

  4. P
    Panoschi Catalin
    3 noiembrie 2023, 12:19
    0

    Ma bucur mult felicitări pot fi afisate zborurile Bacau Roma

  5. P
    Pecheanu Elisabeta
    4 noiembrie 2023, 06:37
    0

    Bună ziua! Mă bucur că se revigorează aeroportul George Enescu Bacău!
    Pe când zbor spre Nice ,un oraș turistic foarte mult vizitat de noi,românii!
    Toți din Modova ne deplasam la Bucuresti in timpul nopții pentru că zborurile spre Nice sunt la ora 6 dimineața.

  6. C
    Craciun
    8 noiembrie 2023, 19:14
    0

    Mulțumim că ați venit la Bacău.! Sper să introduceți zboruri și spre destinații turistice!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.