~1 min lectură 0 comentarii

Operele complete ale lui Ion Ghelu Destelnica, distribuite în toate bibliotecile județene din țară

Andra Juverdeanu

Șirul de lansări de carte organizat de Fundația Interetnică pentru Cultură și Artă „Ion Ghelu Destelnica” cu prilejul editării celui de al doilea volum de Opere Complete ale maestrului s-a încheiat astăzi, 1 noiembrie, la Biblioteca Județeană din Bacău.

Editată în cadrul unui proiect sprijinit financiar de Primăria Municipiului Bacău și de sponsorul Protect Consulting SRL, cartea a mai fost lansată la sfârșitul lunii octombrie și la Școala de Arte și Meserii „Ion Ghelul Destelnica”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” și Universitatea „Vasile Alecsandri” – Facultatea de Litere.

La fiecare dintre evenimente, participanții au primit câte un exemplar gratuit al cărții, iar un număr de 100 de exemplare, cu copertă cartonată, sunt în curs de distribuire către toate bibliotecile județene din țară, în scopul promovării imaginii și a moștenirii culturale a Bacăului, la fel cum s-a întâmplat și anul trecut, când primul volum de Opere Complete a fost tipărit cu sprijinul Consiliului Județean.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.