Mihai Sustac este cel desemnat sa ocupe postul de director general al Teatrului de Vara Bacau. Acesta va fi administrat de societatea „ARTBACAU” si la sfirsitul acestei luni va incepe sa functioneze propriu-zis. Proaspatul director a acceptat sa ne spuna in premiera care ii sint obiectivele pe termen scurt, mediu si lung, in privinta acestei societati a Consiliului Local Bacau, care va trebui sa fie profitabila, iar teatrul sa slujeasca scopului pentru care a fost modernizat.
Cine este Mihai Sustac?
„Sint consilier local din 2008, ales pe lista Partidului National Liberal. Odata ce se va infiinta societatea „ARTBACAU” va trebui sa demisionez din aceasta functie, deoarece cea de director general este incompatibila cu cea de ales local. Inainte de a fi consilier judetean, aproape patru ani am ocupat functia de director al Directiei Judetene pentru Tineret Bacau. In acea perioada am reusit sa cistigam in instanta Tabara de la Valea Uzului, in conflictul pe care l-am avut cu judetul vecin, Harghita, care a revendicat-o printr-un ordin de ministru. Al doilea obiectiv pe care l-am reusit a fost sa modernizez Tabara de la Valea Budului”.
Cind va incepe activitatea la Teatrul de Vara?
„Acum finalizam actul constitutiv al noii societati si cel mai probabil ea va functiona de la sfirsitul acestei luni. Nu s-a putut comasa cu Teatrul Municipal pentru ca, asa cum s-a subliniat si in sedinta Consiliului Local, acum se fac disponibilizari si nu se puteau face alte angajari. S-a ales aceasta solutie, a externalizarii serviciului al Primariei Bacau, care din punctul meu de vedere este binevenit in contextul perioadei economice prin care trecem. Asa se incurajeaza activitatea la teatru, pentru ca este clar, va trebui sa muncim, sa atargem „clienti” pentru a ne putea sustine financiar”.
Care sint obiectivele imediate?
„Obiectivul meu imediat este ca imediat ce vom incepe sa functionam sa facem proiectia unui buget, impreuna cu ajutorul Adunarii Generale a Imputernicitilor Consiliului Local Bacau si directorii executivi. In paralele va trebui sa pun la punct un plan managerial. Anual voi prezenta un raport de activitate, atit pentru consilierii locali, cit si pentru publicul interesat. Un al obiectiv este sa punem la punct prima interfata dintre Teatrul de Vara si public, prin crearea paginii de internet a obiectivului, ce va oferi oamenilor toate informatiile necesare, precum si ilustratii”.
Dar pe termen mediu si lung?
„Un alt obiectiv prioritar, care nu necesita aminare este aducerea in prim-planul comunitatii bacauane a unor spectacole mari, sustinute de actori din Capitala si nu numai. Pe scena Teatrului de Vara vor sustine spectacole mari actori ai scenei romanesti. Trebuie sa atragem in Bacau spectacole renumite, cu actori de calibru. Avem avantajul capacitatii salii, de 1.500 de locuri. Putem extinde utilitatea teatrului la toate nevoile socio-culturale, precum si economice. Scena Teatrului de Vara va putea gazdui spectacole de toate genurile, folclorice, concerte de muzica, teatru, precum si conferinte nationale si internationale. Fiecare scaun va fi dotat cu un sistem de traducere. Pe termen mediu si lung, in functie de posibilitatile Consiliului Local de a finanta societatea si din ceea ce vom reusi sa stringem noi dorim sa aducem in atentia publicului bacauan o serie de productii cinematografice, intii autohtone si apoi, de ce nu, straine, 3D. Pentru aceasta este insa nevoie ca teatrul sa fie dotat cu cu un sistem de sonorizare, lumini si proiectie cinematografica din cele mai performante. Prin hotaririle Adunarii Imputernicitilor, sala va putea sta la dispozitia tuturor celor care vad oportuna utilizarea ei, in limitele in care nu aduc prejudicii de imagine municipalitatii bacauane”.
Cea mai mare si moderna sala de spectacole din tara
Lucrarile la Teatru de Vara au fost executate de firma italiana „Dieffe Coperture” si societatea „Fabroma” Pascani si au durat timp de doi ani. Arhitectul este italian si a pastrat arhitectura veche, combinind-o cu elemente moderne. Teatrul de Vara Bacau este unicat in tara, prin structura acoperisului, sub forma de arc de cerc, cu o deschidere de 50 de metri, realizat in intregime din lemn laminat si care nu are nici un fel de sustinere. Are o capacitate de 1.500 de locuri, este multifunctional, aici putind avea loc spectacole de teatru, cinema, concerte, sala de conferinta. Sistemul de ventilatie ofera vara aer conditionat, iar iarna aer cald. O alta noutate este data de sitemul de geamuri termopane, care sint prevazute cu senzori, ele inchizindu-se la primii stropi de ploaie sau cind vintul se inteteste. Teatrul de Vara are doua intrai, una la Parcul Cancicov, cealalta pe strada Vasile Alecsandri, cu respectiv trei si patru porti de acces pentru public. Au fost prevazute bai de o parte si de alta a scenei, in total 28 grupuri sanitare, sase garderobe in spate, case de bilete la fiecare intrare, precum si zona administrativa. Constructorul a fost atent la cele mai mici detalii, de la rosturile din bai, pina la varul de pe pereti sau scaunele confortabile, verde inchis si verde deschis.
Flot a zis
La prima intrebare ,’cine este „,a raspuns total confuz.
Eu a zis
A vazut cineva vreun spectacol la Teatrul de Vara? au vreun program anual, ceva de genu? nimic……….!