Crăciunul la români

Tradiții…

Steaua – ecou al unor mituri străvechi

Steaua, reprezentînd astrul care i-a călăuzit pe cei trei magi de la căpătîiul pruncului Iisus, este o noțiune destul de controversată. Mulți o consideră ca ecou al unor mituri străvechi, iar alții o pun pe seama unei comete sau chiar a exploziei unei nove. Unicul text religios care se referă la acest fenomen este „Evanghelia după Matei”. Dar, indiferent ce s-a întîmplat pe bolta cerească în urmă cu 2.000 de ani, Steaua a intrat în tradiția tuturor popoarelor. În România, Rusia, Ucraina, Serbia, Bulgaria și Albania, iconarii înfățișează „steaua mergătoare” cu raze foarte lungi și chiar cu „aripi de vultur”.

Steaua a simbolizat, în tradițiile popoarelor, încrederea în cele sfinte, idealuri și speranțe și, tot ea, Paradisul, seninătatea sufletească dorită atît de mult de fiecare dintre noi.

La români, Steaua se așează în vîrful bradului de Crăciun, fiind așezată fie de către capul familiei, fie de un copil. Același lucru se întîmplă și în Statele Unite ale Americii, iar în Alaska se merge din casă în casă, cu steaua, la fel ca și la noi, aceasta fiind confecționată din hîrtie colorată și lemn. În Suedia, stelele împodobesc ferestrele și vitrinele magazinelor, iar în Polonia, preotul satului devine „Omul-Stea”, adunînd în jurul său copiii, cărora le dăruiește dulciuri, funcționînd totodată în ajunul Crăciunului și un „Festival al Stelei”. Jumătate de măr, tăiată în forma unei „stele”, speră să aducă noroc credincioșilor din Ungaria.

Nimic nu se compară, însă, cu „Steaua românească”! Copiii poartă Steaua, slăvind Nașterea Domnului și marcînd începutul erei creștine: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare!…”. Iată cum descrie Ion Dragoslav frumoasa poveste a stelei în urmă cu mai bine de un secol:

– „La poartă trei oameni călători care îi dau «bună sara» lui Crăciun și îl întrebară: „Mă rog, aice s-a născut un prunc, amu, amu?”

– Aice, răspunde Crăciun, da’ ce aveți? Și de unde știți?

– „Apoi, uite în sus”, îi grăesc drumeții.

Și Crăciun zărește o stea mare, luminoasă, a cărei coadă trecea prin coperișul grajdului și care întuneca pe alte stele.

„Și s-au dat, să spuie, că dînșii sînt cei trei crai de la răsărit, cetitori de stele, care au auzit că are să se nască un împărat mare și are să se arate o stea luminoasă și cu coadă și văzînd steaua mergînd tot spre asfințit, s-au luat după dînsa și nu s-au oprit, decît unde s-a oprit și ea”.

„Și craii au intrat înlăuntru și s-au închinat și ei lui Domnu Hristos”.

„Cît a mai fi stat la Crăciun, nu spune jetiea, da zice că vestea de nașterea lui Domnnu Hristos s’a împrăștiat în tot Rusalimul”. (Eugen ȘENDREA)