O confuzie fericită i-a adus în fața altarului
• doi studenți s-au hotărît să-și unească destinele • ei vor îmbina cariera profesională cu cea de familiști
Severin Bolohan și Daniela Popa sînt studenți la biologie la Universitatea din Bacău. El are 24 de ani, iar ea 23. Povestea lor de dragoste se înscrie în rîndul nenumăratelor relații ce se nasc printre studenți. Unele mor așa cum se nasc, dar altele dau viață unor viitoare familii fericite. „Important este să ai curaj, să știi să îți asumi responsabilitățile și să fii conștient de ceea ce te va aștepta”, spune Severin Bolohan. Tinerii miri s-au cunoscut în anul I de facultate, în 1999. „Eram colegi, dar în grupe diferite. Pe 28 octombrie am văzut-o pe Daniela cu prietena ei, pe holurile facultății, plănuind să meargă la discotecă. Le-am spus că voi merge și eu și că ne vom întîlni acolo. Zis și făcut. Seara ne-am întîlnit tot grupul de studenți în discotecă. Eu voiam să o invit la dans pe prietena Danielei. Pusesem ochii pe ea. Dar în discotecă era întuneric, Daniela era lîngă mine. Am crezut că e prietena ei și am invitat-o la dans. Surprins, am văzut confuzia pe care o făcusem, dar fata dansa bine și vorbea foarte frumos. M-a impresionat și i-am cerut să o mai văd. A fost de-acord”, povestește Severin.
Daniela nu avea o părere foarte bună despre Severin. „Prima dată cînd l-am văzut la facultate nu mi-a plăcut. Părea plin de sine și nu-mi plăcea cum vorbește cu cei din jur. Are o carismă arogantă, cînd îl vezi la început. Dar apoi, cunoscîndu-l, mi-am dat seama că este romantic. Este foarte nostim. Glumește din orice, are foarte mult umor. Îmi place că este imprevizibil și mereu spontan. Nu știi la ce să te aștepți de la el, dar este și serios atunci cînd trebuie”, ne spune tînăra mireasă.
Cei doi tineri au început să se vadă zilnic. Tot timpul de la facultate și cel liber îl petreceau împreună. „Nu a fost doar atracție fizică între noi. Relația noastră a fost una rațională, bazată pe intelect, logică și multe discuții. Așa am ajuns să ne cunoaștem mai bine. E drept că am remarcat-o și fizic. Mi-a plăcut contrastul: este brunetă și are ochii albaștri. Aduce a indiancă. Mereu mi-am dorit o fată care să semene cu Maytrei. Și am găsit-o. La Daniela mi-a plăcut faptul că nu este asemni celorlalte fete din facultate. Este serioasă, plină de personalitate și nu este știurlubatică. Învață foarte bine, este a treia în an. Acest lucru m-a motivat și pe mine. Pînă să o cunosc nu dădeam pe dinafară cu învățatul. Ea m-a făcut să văd clar rolul carierei în viață”, se mai destăinuie viitorul soț.
Practicile de la facultate, în județ sau în țară, le-a cimentat relația. Din rațională a devenit o idilă foarte romantică. Cele trei luni din vacanța de vară, cînd trebuie să stea despărțiți, – Severin este din Cîmpulung Moldovenesc -, sînt interminabile. Dar au găsit soluție pentru dragostea lor. În fiecare săptămînă se întîlnesc și fac schimb de caiete. Caiete în care trec tot ceea ce simt, poezii și tot ceea ce fac pe parcursul săptămînii. De telefoane, doar părinții ne pot spune. O întîmplare petrecută la cîteva săptămîni după ce s-au cunoscut i-a făcut să înțeleagă cît de multe au în comun. „Am plecat separat în oraș să ne facem cadouri. În zile diferite. Surpriza a fost mare pentru amîndoi. Cumpărasem aceeași clepsidră, din același loc”, mai spun viitorii miri. Clepsidra care le va măsura dragostea.
Colegii au pariat că tinerii nu se vor căsători, deoarece la facultate se tachinează mereu. Zurbagiul de Severin trebuie temperat de Daniela și de aici apar mici ciondăneli, sarea și piperul relației de dragoste.
Părinții băiatului au primit vestea foarte mirați, deoarece, pînă atunci, el nu se prezentase cu nici o fată acasă. Dar au fost alături de el. În schimb, părinții Danielei nu au fost de acord să se căsătorească, deoarece Severin a cerut-o de soție la cîteva săptămîni după ce s-au cunoscut. Pînă la urmă, dragostea lor a învins. Și astăzi vor fi în fața ofițerului de stare civilă unde vor spune acel „DA” care nu-l vor uita. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns