Asigurații sînt restanțieri la drepturi

Redacția Ziarul de Bacău

Bătrînii, condamnați de Casa de Asigurări să nu primească proteze

Un cristalin artificial, o proteză pentru un membru amputat sau un dispozitiv auditiv sînt în acest moment cele mai arzătoare dorințe pentru 250 de băcăuani. În marea lor majoritate pensionari care nu-și pot permite să suporte integral plata unei proteze, cei peste 200 de asigurați stau în așteptarea aparatului care le poate ameliora handicapul, întrucît fondurile destinate acestui capitol la Casa Asigurărilor de Sănătate (CAS) s-au epuizat anul trecut înainte ca lor să le vină rîndul.

Arcadie Ciuriuc, un pensionar de 80 de ani, se consideră unul dintre cei mai vechi pacienți de pe listele de așteptare ale Casei de Asigurări de Sănătate din Bacău. „Am recomandarea pentru o proteză auditivă, de la medicul ORL-ist, din 2002, și am depus dosarul tot de atunci la Casa de Asigurări. Nici nu mai știu de cîte amînări și reevaluări medicale am avut parte. Cert este că nici acum nu am primit o proteză auditivă de care am mare nevoie. Cu una dintre urechi nu mai aud deloc, iar cu cealaltă abia, abia. Ce trebuie să mai fac sau cît să mai aștept ca să primesc totuși o proteză. Dacă mă mai amînă mult, am să surzesc de tot. Dar, de fapt, cui îi pasă?”, se vaită Arcadie Ciuriuc. În situația bătrînului se află alți peste 100 de pensionari cărora medicii le-au prescris o proteză auditivă.

Faptul că pe lista de așteptare se află numai persoane în vîrstă a fost rezultatul unei politici a casei. Reprezentanții CAS au stabilit că prioritățile pentru aprobarea de proteze trebuie să fie copiii și persoanele pe care handicapul nu le-a scos din cîmpul muncii. Și pentru cristaline artificiale numărul cererilor care se mai află încă pe lista de așteptare se ridică la 20. Pentru un scaun cu rotile așteaptă și acum 12 băcăuani, iar la ghete ortopedice care le-ar fi trebuit încă de anul trecut mai speră 13 bolnavi. După modelul anilor trecuți, cînd realitatea a dovedit că fondurile pentru proteze și dispozitive medicale nu a ajuns niciodată pentru numărul total de cereri, și anul acesta, cererile pensionarilor vor ajunge tot pe o listă de așteptare. Reprezentanții CAS spun însă că imediat cum vor primi banii pentru anul în curs, toate cererile restante de anul trecut vor fi onorate. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.