Sindicatul Obstea Romana analizeaza distrugerea satelor in perioada comunista

Presedintele Sindicatului Judetean „Obstea Romana” Bacau, Constantin Bulibasa, un fervent sustinator al doctrinei taraniste postedecembriste, ne-a adus la redactie o sinteza a unui studiu la care lucreaza, credem, de ani buni – daca avem in vedere incrincenarea cu care condamna, de si mai multa vreme, regimul comunist si efectele politicii sale asupra satelor romanesti. Despre „Obstea Romana” s-au auzit putine: un sindicat care si-a mobilizat, uneori, membrii sa ia atitudine fata de abuzurile cite unui primar in aplicarea Legii fondului funciar; sau care a „bombardat” autoritatile statului cu memorii in care, evident, condamna acelasi regim comunist, dar si nomenclatura de dupa evenimentele din 1989. Ceea ce am primit, acum, la redactie, vizeaza „actiunile politice desfasurate de regimul comunist pentru subrezirea si desfiintarea satelor romanesti in judetul Bacau”.

Constantin Bulibasa isi incepe discursul istoric din perioada imediat urmatoare momentului 23 August 1944, cind Armata Rosie a fost prima care a atacat baza dezvoltarii mediului rural de la noi pe caile lui traditionale. „Politica fata de gospodariile taranesti va urmari sa faca proprietatea particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care, din partea taranilor ar interveni o rezistenta importanta, trebuie sa le fie redusa impartirea mijloacelor de productie, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor” – scria in Directiva NKVD 003/1947. „Dupa anul 1946 – spune autorul sintezei -, regimul de exploatare importat din fosta URSS a aplicat Directiva NKVD pentru desfiintarea satelor milenare romanesti, in special prin transformarea gospodariilor in unitati economice nerentabile si deposedarea de pamint, pentru colectivizare”. Autorul sintezei considera ca principalele actiuni desfasurate in judet pentru slabirea fundamentului istoric si material al satelor romanesti au fost de ordin patrimonial, desfiintarea gospodariilor agricole inchegate si gospodariilor normale, dar si desfiintarea „bazei spirituale a satelor”.

Au inceput cu bancile populare

„Dupa preluarea padurilor, regimul comunist a continuat politica de scadere a independentei economice a satelor” – scrie Constantin Bulibasa. Pina la sfirsitul anului 1948, de la Federatia „Bacaul” a fost preluat, prin Banca Nationala a RPR, patrimoniul a 36 de banci populare comunale, evaluat la 142 de milioane de lei. „Bancile populare in cauza – scrie autorul – reprezentau, in primul rind, interesele celor 15.000 de membri ai lor. La sfirsitul anului 1946 functionau 71 de banci populare, insa in urma inlocuirii cadrelor de conducere, 35 dintre banci au fost falimentate”. La fel, au fost preluate abuziv de catre stat iazurile si golurile de munte folosite in devalmasie. Numai in ocoalele agricole Bacau, Vasile Roaita si Parincea a existat o proprietate devalmasa de 2.164 ha, in 25 de comune. Dintre acestea, 346 ha erau in Luizi Calugara, iar 325 in Prajesti.

Distrugerea gospodariilor satelor

„Regimul de exploatare comunista – sustine Constantin Bulibasa – a dispus, la inceputul lunii martie 1949, inlaturarea proprietarilor independenti prin emiterea Decretului nr. 83/1949”. Astfel, in noaptea de 2/3 martie a inceput evacuarea fortata a locuintelor unor familii vizate, inventarierea patrimoniului in lipsa proprietarilor si exproprierea a aproape 5.500 ha de teren de la 87 de proprietari. Cladirile expropriate au devenit sedii de dispensare medicale, scoli, gradinite, case de odihna etc. Autorul sintezei da si exemplele unor proprietari din Marasti, Bogdanesti si Traian, carora le-au fost sechestrate bunuri importante. „Dupa terminarea oficiala a actiunii de distrugere a celor 87 de gospodarii inchegate – mai scrie autorul -, a inceput programul comunist de inlaturare din viata satelor a gospodariilor normale, care, in fond, se bazau pe munca, cinste si buna intelegere intre sateni”. Sint numeroase numele celor dati ca exemplu de modul in care au fost judecati pentru „sabotaj la predarea cotelor de porumb”, de invatatori de la sate considerati a nu fi „atasati Republicii Populare Romane”. Zeci si zeci de chiaburi au aparut, de asemenea, pe listele autoritatilor vremii, iar tribunalele erau coplesite de numarul proceselor pe astfel de roluri. In judet, lista chiaburilor cuprindea 1.166 de nume.
Sindicatul propune, astfel, macar pentru o reparatie morala, daca nu si materiala, in urma unei astfel de istorii zbuciumate, ridicarea de monumente comemoratrive in localitatile in care actele samavolnice au fost evidente, acordarea de decoratii, dar si publicarea numelor celor care s-au dedat la astfel de acte, ca si tiparirea de „Carti de onoare” ale satelor incercate de astfel de evenimente sau pomenirea, in biserici, pe 6 decembrie (de Ziua pomenirii mortilor) a celor trecuti prin evenimentele din anii ’40 – ’50.