Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au transmis un comunicat de presă, în care fac precizări despre funcționarul din Primăria Bacău acuzat de luare de mită și trafic de influență. Reamintim, Ziarul de Bacău a dezvăluit încă de dimineață faptul că funcționarul prins în flagrant, Dan Dorin, ar fi solicitat suma de 6.000 de euro pentru a elibera o adeverință care să ateste faptul că o persoană a lucrat în folosul comunității.
Potrivit comunicatului, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus sâmbătă, 11 mai 2024, punerea în mișcare a acțiunii penale a inculpatului D.D.I, funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, şi trafic de influenţă, faţă de inculpat fiind dispusă la data de 12 mai 2024 măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
1. La sfârşitul lunii aprilie 2024 şi în data de 10.05.2024, în calitate de funcţionar public în cadrul cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, D.D.I, i-a pretins numitului D.C. suma de 2000 euro pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privitoare la întocmirea documentelor care atestau prestarea de către acesta din urmă a muncii în folosul comunităţii dispusă de instanţă iar în data de 11.05.2024 a primit efectiv această sumă în scopul arătat.
2. La sfârşitul lunii aprilie 2024 şi în data de 10.05.2024, în calitate de funcţionar public în cadrul cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, inculpatul i-a pretins numitului D.C. suma de 4.000 euro pentru a interveni pe lângă un alt funcţionar public din cadrul instituţiei cu atribuţii de serviciu privitoare la întocmirea documentelor care atestau prestarea de către cel din urmă a muncii în folosul comunităţii dispusă de instanţă. Lăsând să se creadă că îl poate influenţa prin remiterea acestor sume de bani, inculpatul a promis că funcţionarul va semna la rândul lui documentele necesare prin care să confirme efectuarea muncii neremunerate în folosul comunităţii de către D.C.I.
În data de 11 mai 2024, inculpatul a primit efectiv suma pretinsă de 4000 euro de la D.C. I.
În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău și Direcția Operațiuni Speciale-Brigada Operațiuni Speciale Bacău.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
– sursa: comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Funcționar corupt „în timpul liber”
Superiorii ierarhici ai funcționarului sunt doi membri USR, Neculai Enache și Cerasela Ionela Cocalea, suspectă, alături de primarul Lucian Daniel Viziteu, în dosarul Apartamentul.
De altfel, primarul Viziteu a încercat să limiteze azi proporțiile noului scandal și a susținut într-o postare pe Facebook faptul că funcționarul din subordinea sa ar fi corupt… în timpul liber. „În urma colaborării cu organele judiciare, sâmbătă, 11 mai 2024, în timpul lui liber, un angajat al Primăriei Bacău a fost prins în flagrant săvârșind o faptă de corupție. În acest moment procedurile judiciare sunt în derulare, iar angajatul este suspendat din funcție”, a afirmat edilul.
Stan a zis
Deci, dupa mintea useristului, daca nu este in biroul lui in cele opt ore de munca nu este SPAGA si poate fi iertat si eventual sa pastreze si banii (sau sa dea cota parte mai departe tot in timpul liber)
Vatamanu Constantin a zis
Voi nu aveti studii doctorale ca a distinsului edil si nu aveti nivelul acestuia de cunoastere si profunzime in intelegerea lucrurilor.
Daca functionarul public, in subordinea superiorilor ierarhici, colegi usr ai demnitarului Viziteu, a luat mita, shpaga, tocmai pentru a nu-si indeplini corect atributiile de serviciu, in timpul liber, probabil ca o mare parte din acele sume au fost destinate ,,petrecerii timpului liber” ale superiorilor ierarhici, edilului, gastii de hastagi useristi, prin Dubai de unde recent s-a intor xxx sau Madagascar pe unde a mai fost.
Acum sa vedem cine il apara, distinsul domn Bulai avocat cu mana pe slanina la bani publici prin contracte vai de mama lor incheiate cu cantec cu primaria bacauana sau nasul Ghioc maestru in ,,penale”.
Cert este ca daca procurorii o sa-l stranga bine cu usa…poate rasufla si care era destinatia finala a banilor…
Poate radeti insa sunt oameni mari ministri si primari grei care iau spagi de sute de mii de euro, milioane dar se si complac pentru cateva mii sau sute, unii si carnati si produse au luat, cititi stenograme si va cruciti.
Incet incet se strange lantul de iubire…
Ce nu intelege distinsul domn este ca dupa ce nu va mai fi primar, ca e clar ca nu va mai fi reales, toate lucrarile publice facute de mantuiala si receptionate, vor ajunge la Curtea de Contrui si la DNA si cineva le va deconta, administratorii de firme, functionarii publici si orodnatorul de credite…
– comentariu cenzurat
Cociorva Ion a zis
NumI.prosti publicați dar pana la votare de ce nu a-ti facuto
Relu a zis
Dar acest Viziteu este atât de redus încât a putut să afirme așa inepție? Păi după principiul timpului liber,
90 % dintre cei care iau mită trebuie achitați.
Viziteu, tu vorbsti pt prosti? a zis
Nu am vazut cretinitate mai mare sa spui ca era in timpul liber. Cum poti sa faci fapte de coruptie decat daca ai o functie in administratia publica sau sa fii in timpul serviciului. Păi ce, adeverinta aia se elibra in afara serviciului? Băi Viziteu, tu vorbesti pentru prosti?
adi a zis
atat poate, atats pune. problema e cu focile care il aplauda si care il voteaza…
Relu a zis
Chiar ne crede proști
.
Neculai Uncescu a zis
Evaziunea fiscală sub 1 milion de euro, amnistiată dacă se plătește prejudiciul. Avertismentul lui Marcel Ciolacu: În 6 luni, ești la pușcărie
Aqua Toffana a zis
Conform acestui individ, cartierul Nord al Bacaului, adica tot ce incepe de la Mioritei in sus, este proprietate privata.
Asa zice omul, ca sa explice de ce Primaria Bacau si Politia Locala Bacau nu respecta legea si dau avize de receptie la finalizarea lucrarilor de constructie ale blocurilor care, cu flagranta nerespectare a legii, nu se incadreaza in cerintele Autorizatiei de Constructie, daramite al Planului Urbaniustic de Detaliu. Pai sunt pe proprietate privata, asta este explicatia care tine de noaptea mintii, deci daca in scara unui bloc violezi o femeie, legea nu se aplica, pentru ca e proprietate privata. Votati USR, bacauani.
Ce este la fel de dezgustator se refera la tupeul fara margini al liberalilor bacauani, care acum patru ani l-au sustinut pe Viziteu, cele doua partide au participat impreuna la alegerile locale, PNL si USR, au avut un siongur candidat, deci PNL este la fel de vinovat ca si USR ca a u promovat acest personaj, insa azi, PNL se dezice de ceea ce a facut in 2020, nu recunoaste nimic. PNL l-a adus la primarie pe Viziteu. PSD a avut trei consilieri locali in acesti ultimi patru ani, trei din douazeci si trei.
Cat priveste candidatura lui Ivancea la Primarie, sa zicem ca marginal ar fi o varianta de vot, insa care se dovedeste gaunoasa avand in vedere echipa cu care candideaza – cei doi viceprimari. Deci nu, multumim. Nu inlocuim o adunatura de tefelisti cu alta.
Vizitiul Brailean a zis
Asta cu supervizare lui Bulai mare avocat usr, propus si pe liste ca si consilier local…fost mare reprezentant al guvernului in teritoriu ca prefect….cu maestru renumit ghioc care ii este si rubedenie prin alianta…alt specialist in ,,penale”…deci marii specialisti ai usr…sunt varza de Braila…
La tanti Elvira….la Braila….Viziteu va manca varza…la anul pe timpul asta…
vizitiul brailean carutas mincinos piocchio si corijentul mare specialist in drept…