Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Onești au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din municipiu.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat că, adolescentul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, din cercetări a reieșit că tânărul ar fi plecat de la domiciliu cu autoturismului tatălui său, fără ca acesta să știe.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis și furt în scop de folosință.
Lasă un răspuns