Un bărbat aflat în tranzit prin Bacău a cerut cazare la Protecția Consumatorului

Redacția Ziarul de Bacău

• omul nu a pretins o cameră cu multe stele, ci doar un loc unde să stea peste noapte, întrucît îi era teamă să călătorească pe întuneric • o altă femeie a solicitat să nu plăteasca taxa radio-tv pentru mama moartă de zece ani

Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC) din Bacău a primit, în cursul zilei de miercuri, o solicitare mai ciudată. Telefoanele instituției au fost asaltate de o persoană care dorea, nici mai mult, nici mai puțin, decît să i se asigure un loc de cazare în Bacău. Omul era în tranzit prin județul nostru, dar nu voia să își continue călătoria pe timpul nopții. El a sunat pe la ora trei după amiaza pentru a-și spune oful și a cere sprijinul inspectorilor de la Protecția Consumatorului. Persoana, un bărbat, le-a spus că are un tren personal la ora șapte seara care să îl ducă acasă, dar că el nu călătorește atîtea ore pe timp de noapte, din cauza pericolelor la care este expus. Așa că a cerut la OJPC Bacău să îi găsească un loc de cazare, fie prin incinta sediului, fie la un hotel. Omul nu a fost pretențios și nu a dorit o cameră la un hotel cu mai multe stele, ci doar un spațiu cu un pat. Speranța lui era în această instituție, singura abilitată să răspundă de „protecția consumatorului”. „Inspectorul nostru care a răspuns la telefon i-a explicat persoanei de la celălalt capăt al firului care sînt atribuțiile noastre și că nu avem cum să îi asigurăm noi un loc de cazare peste nopate. L-a îndrumat la hotelurile din oraș, iar solicitantul a rămas să își aleagă singur modul în care va petrece nopatea sau dacă se va deplasa acasă cu trenul”, ne-a spus Sorin Elisei, director executiv la OJPC Bacău.

Taxa radio-tv pe mort

În cursul dimineții de ieri, instituția băcăuană a avut parte de o altă reclamație mai ciudată. O femeie din Bacău a sunat foarte revoltată și le-a explicat inspectorilor că ea este obligată să plătească taxa radio-tv pentru mama ei, care însă este moartă de zece ani. Inspectorii de la OPC Bacău au verificat cazul la Electrica și au descoperit că femeia, deși răposată, figura în scripte ca plătitoare de taxă radio-tv. „I-am explicat femeii care ne-a sunat că ea este moștenitoarea decedatei și, ca urmare, trebuia să facă toate demersurile pentru a-și reglementa situația de urmaș. Cei de la Electrica trebuiau anunțați de fiică, pentru că nu aveau de unde ști că mama femeii a decedat de zece ani”, ne-a mai spus Sorin Elisei. De altfel, situațiile în care persoane care cer sprijin la instituții care nu au atribuții în rezolvarea cazurilor sau care lucruri imposibile sînt destul de frecvente în peisajul instituțiilor publice băcăuane. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.