~2 min lectură • 0 comentarii

Se lansează licitațiile pentru ultimele 4 loturi din Autostrada Unirii. Pe cei 116 km din A8 sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere a aprobat lansarea licitațiilor pentru cele patru loturi montane ale A8 care au mai rămas de atribuit. Este vorba de secțiunea Sărățeni-Pipirig, cu o lungime totală de 116 km.

Cele patru proceduri vor fi lansate pentru loturile:

  • (1C) Sărățeni-Joseni (32,4 km)
  • (1D) Joseni-Ditrău (14,4 km)
  • (2A) Ditrău-Grințieș (37,9 km)
  • (2B) Grințieș-Pipirig (31,5 km)

Pe traseul celor patru loturi, care traversează munții în județele Mureș, Harghita și Neamț, sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte. Termenele de realizare care vor fi prevăzute în anunțurile de licitație sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1C, 2A și 2B, iar pentru Lotul 1D, 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție). Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport (2021-2027), precizează cei de la CNIR într-un anunț făcut imediat după ședința CA.

În ce stadiu se află celelalte segmente din A8

Conform Ziarului de Iași, cele două capete ale sectorului montan, Tg. Mureș-Miercurea Nirajului și Tg. Neamț-Moțca, sunt deja atribuite, iar primele lucrări vor începe în zilele următoare pe sectorul de dincoace de munți. Contractele de proiectare și execuție pentru următoarele două loturi, Miercurea Nirajului-Sărățeni și Pipirig-Tg. Neamț, au fost scoase la licitație astă-primăvară, iar acum ambele sunt în etapa de evaluare a ofertelor.

Pentru sectorul ieșean al A8, studiul de fezabilitate actualizat urmează să treacă la începutul săptămânii viitoare de ultima comisie tehnico-economică, cea interministerială, iar apoi guvernul să emită hotărârea prin care să aprobe indicatorii tehnico-economici. Dacă asta se va întâmpla luna aceasta, o primă licitație ar putea să fie lansată în cel mai optimist caz până la sfârșitul anului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.