Un incident grav s-a produs la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” din municipiul Bacău, unde o bucată de tencuială a căzut peste o elevă. Deși evenimentul ridică semne serioase de întrebare privind siguranța copiilor în unitatea de învățământ, conducerea școlii nu a chemat ambulanța. Contactată de Ziarul de Bacău, directoarea Maricica Iosub (foto) a refuzat să ofere informații concrete despre starea elevei și despre măsurile luate după incident.
În loc să explice ce s-a întâmplat și dacă eleva a fost evaluată medical, directoarea a preferat să pună sub semnul întrebării modul în care redacția a aflat despre incident. Discuția cu reprezentantul Ziarului de Bacău a lăsat fără răspuns tocmai întrebările esențiale într-o asemenea situație: cât de grav a fost incidentul, cine a verificat starea copilului și dacă există în continuare pericole pentru ceilalți elevi.
„Nu a venit nicio ambulanță”
Întrebată dacă a fost solicitată intervenția ambulanței după ce bucata de tencuială a lovit eleva, directoarea Colegiului Pedagogic a confirmat că niciun echipaj medical nu a ajuns la școală.
„Nu, nu a venit nicio ambulanță”, a declarat Maricica Iosub, fără să explice dacă eleva a fost consultată de un cadru medical sau cine a decis că nu este necesară intervenția serviciilor de urgență.
În schimb, directoarea a susținut că instituția a luat măsurile necesare pentru protejarea copiilor, fără să precizeze în ce au constat acestea. „Noi am făcut tot ce trebuie astfel încât copiii să fie în siguranță, asta pot să vă asigur”, a afirmat Maricica Iosub.
Declarația nu a fost însoțită de detalii despre zona în care s-a desprins tencuiala, despre verificarea clădirii sau despre eventualele măsuri de restricționare a accesului în locul respectiv.
Directoarea nu confirmă dacă eleva este în siguranță
Ziarul de Bacău a încercat să afle și dacă eleva este bine, însă directoarea a evitat să ofere un răspuns clar. În loc să confirme starea copilului sau să explice ce s-a întâmplat după incident, Maricica Iosub a răspuns: „Dacă dumneavoastră aveți această informație, cu siguranță aveți și această informație pe care dumneavoastră mi-o solicitați acum, da?”
Jurnalistul i-a explicat că a contactat conducerea școlii tocmai pentru a obține o poziție oficială, nu pentru a primi confirmări indirecte ale informațiilor obținute din alte surse.
Replica directoarei a fost însă una care nu a lămurit situația: „Dacă doriți ceva oficial, faceți ceva oficial în acest sens.”
În loc să ofere măcar informații elementare despre modul în care a fost gestionat un incident în care o elevă ar fi fost lovită de o bucată de tencuială, conducerea școlii a trimis redacția către procedura unei solicitări oficiale.
Cine răspunde pentru siguranța copiilor?
Întrebată cine trebuie să ia măsuri pentru remedierea situației, conducerea școlii sau Primăria Bacău, directoarea a declarat că urmează să se consulte cu autoritățile locale.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.