• angajatorii care nu și-au respectat obligațiile privind fișele fiscale vor fi amendați cu pînă la 100 de milioane de lei • termenul limită a expirat la finele săptămînii trecute
Agenții economici care nu au predat salariaților și Fiscului fișele fiscale referitoare la veniturile salariale obținute anul trecut vor fi amendați cu pînă la 100 de milioane de lei. Venitul din salarii cuprinde toate veniturile în bani și/sau în natură, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate de muncă, maternitate și pentru concediul de îngrijire a copilului în vîrstă de pînă la doi ani, obținute de o persoană fizică, în cursul unui an fiscal, pe baza unui contract individual de muncă. Agenții economici ar fi trebuit să completeze, pentru fiecare angajat, fișele fiscale, cu datele personale ale contribuabililor, mențiunile referitoare la deducerile personale, veniturile din salarii achitate angajaților, precum și impozitul reținut și virat în cursul anului. De asemenea, angajatorul trebuia să calculeze impozitul anual pe veniturile din salarii, pe baza veniturilor nete lunare din statele de salarii. În plus, angajatorul mai era obligat să transmită organului fiscal de teritoriu sau unde acesta este luat în evidență fiscală, precum și angajatului, sub semnătură, cîte o copie a fișei fiscale.
Termenul pînă la care ar fi trebuit îndeplinite aceste obligații a expirat la 29 februarie, iar amenzile care vor începe să curgă de acum variază între 5 și 100 de milioane de lei.
Începînd de azi, firmele mai sînt obligate să efectueze regularizarea, în termen de 90 de zile, a diferențelor de plătit sau de restituit, după caz, dintre impozitul anual și impozitul lunar anticipat reținut în cursul anului 2003. Maricel Radu, purtător de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, spune că „diferențele de impozit rezultate din operațiunile de regularizare modifică obligația de plată pentru bugetul de stat a impozitului pe venitul din salarii al angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultînd impozitul de virat pentru luna respectivă”. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns