Am pierdut un dascăl și-un părinte

Săptămîna aceasta a fost pentru mine și colegii mei una neagră, plină de durere și regret, o săptămînă de doliu. Doamna profesoară de biologie Elena Filioreanu a plecat dintre noi. Orele de curs nu au mai fost ore. Cine putea să se mai concentreze, să fie dur și aspru, să uiți așa ușor de cele întîmplate. În pauze era o liniște cutremurătoare, iar profesorii se perindau agale pe holuri, cu lacrimi de regret în ochi. Cineva de la o clasă a întrebat: „De ce oamenii așa de buni pleacă atît de repede? De ce?” Au fost vorbe care au răsunat în toată clasa. A venit și un răspuns sfîșietor în liniștea cruntă: „Din același motiv pentru care oamenii se și nasc!”.

Miercuri, la ora 12.00, la biserica din cartierul CFR se adunase multă lume. Elevi, profesori, rude, cunoștințe, colegi, toți cei care au iubit-o pe profesoara Elena Filioreanu au venit pentru a-și lua adio. A fost o despărțire trupească, fiindcă spiritual legătura e mult prea puternică pentru a fi frîntă brusc.

Elevii din clasa la care a fost dirigintă erau profund afectați. Un profesor ce se apropie atît de mult de colectiv, care pune atît de multă iubire în ceea ce face devine un al doilea părinte. Și cu să nu regreți atunci cînd îl pierzi?! Pentru mine, doamna profesoară de biologie va rămîne un model de femeie, părinte, profesor, o scînteie ce genera lumină. Odihnească-se în pace! (Mădădlina STURZU)