PUR BACĂU A DECLANȘAT CAMPANIA ELECTORALĂ Romeo Stavarache este, oficial, candidat la Primăria Bacăului

Redacția Ziarul de Bacău

• umaniștii cer un control guvernamental care să verifice „existența sau inexistența unei mafii locale în județul Bacău, condusă de actualul primar al orașului” • în replică, primarul Dumitru Sechelariu pune aceste afirmații pe seama procesului pe care l-a intentat trustului de presă deținut de Voiculescu • „Dețin probe că a încercat să mă șantajeze”, ne-a spus primarul Bacăului

Romeo Stavarache, președintele PUR Bacău, este, oficial, candidat la funcția de primar al municipiului. Anunțul l-a făcut Dan Voiculescu, președintele la nivel național al umaniștilor, aflat în vizită la Bacău. Omul de afaceri a participat la trei evenimente de partid: întrunirile Biroului Politic, Biroului Permanent și reunirea conducerilor organizațiilor umaniste din Moldova. Au fost analizate stadiul pregătirilor pentru campania electorală și aplicarea strategiei partidului la nivel național și pentru fiecare județ în parte. La conferința de presă organizată la finele reuniunilor politice, candidatul Romeo Stavarache a anunțat că, în perioada următoare, va anunța și programul politic cu care va încerca să atragă voturile băcăuanilor. Despre actuala administrație, Stavarache a opinat că „s-a îndepărtat de cetățeni, de nevoile lor” și că „nu drumurile sînt cele mai importante, ci ca băcăuanii să-și poată achita taxele și impozitele”.

Președintele Dan Voiculescu a anunțat că PUR va candida pe liste proprii la alegerile locale, în toate localitățile. „Ținta PUR pentru alegerile din 6 iunie este obținerea a cel puțin zece la sută din voturi”. Voiculescu a mai spus că, de săptămîna viitoare, partidul său va demara, după modelul american, o campanie de strîngeri de fonduri din care să fie susținute acțiunile electorale ale PUR.

Tot la sfîrșitul săptămînii trecute a fost lansată candidatura lui Francisc Tancău la postul de primar al comunei Nicolae Bălcescu.

„Băcăuanilor le e frică”

Biroul Permanent al PUR, reunit la sfîrșitul săptămînii trecute în Bacău, a dat publicității o rezoluție ce face referiri dure la actuala situație din Bacău. Astfel, umaniștii îi cer ministrului Ionel Blănculescu, de la Autoritatea Națională de Control, să declanșeze un control „pentru verificarea activității societăților SIF Bacău, Rafinăria Dărmăneești, RAFO și Carom Onești”. Același control este solicitat și pentru „verificarea modului în care se organizează licitațiile pentru atribuirea lucrărilor de construcții în județul Bacău”. Umaniștii mai cer, de asemenea, „verificarea existenței sau inexistenței unei mafii locale în județul Bacău, organizată pe bază de clan și condusă de actualul primar al orașului”. Solicitat să spună ce motive au dus la compunerea rezoluției, mai ales la capitolul referitor la „existența sau inexistența unei mafii locale”, președintele Dan Voiculescu a afirmat: „Ne-am întîlnit cu mulți întreprinzători din Bacău și am constatat că „oamenilor le e frică să vorbească, să acționeze,… le e frică de represalii”. Voiculescu a mai explicat că Blănculescu este solicitat să lămurească definitiv aceste situații, să verifice dacă sînt reale sau nu. „Și înainte de 1989 era mafie, dar acum e o mafie mai restrînsă, de natură politico-economică”, a susținut președintele PUR.

În replică, primarul Dumitru Sechelariu ne-a declarat telefonic că declarația președintelui PUR face parte din lupta politică, dar că acesta trebuie să-și probeze afirmațiile.”Înainte de a face aceste acuzații, domnul Voiculescu să nu-l mai șantajeze pe omul Sechelariu prin trustul său de presă. În acest moment, sînt deja în proces cu ziariști de la Gazeta Sporturilor și Jurnalul Național, care fac parte din trustul domnului Voiculescu. Procesul e pe rol și asta îl determină să facă acuzații. Dețin probe și dovezi că a încercat să mă șantajeze referitor la fabrica Letea. A vrut hîrtie de ziar de la Letea, prin compensări de la Rafo Onești”, ne-a spus primarul Sechelariu. El a precizat că va verifica declarațiile lui Dan Voiculescu și că își rezervă dreptul de a-l da în judecată. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.