• de la începutul lui decembrie, de cînd vecinii i-au demolat casa, Burungel și familia sa locuiesc pe unde apucă • autoritățile locale din Colonești au fost găsite vinovate de evenimentele care au lăsat pe drumuri familia Burungel • primarului din Colonești îi este frică să se lege de demolatori, de teamă ca aceștia să nu îi incendieze casa
Juristul Ion Ciubotici, șeful Serviciului de relații cu publicul și administrația publică locală de la Consiliul Județean Bacău, acuză autoritățile locale din comuna Colonești de nepăsare în privința situației dramatice prin care trece familia Burungel, după ce vecinii săi i-au dărîmat locuința. Vasile Burungel, un localnic din comuna Colonești, a reclamat la Consiliul Județean faptul că locuința i-a fost demolată de vecinii săi Virgil Condurat și Ion Onofrei, pentru a-l determina să plece definitiv de acolo și să obțină astfel terenul. După ce a verificat cele reclamate de Burungel, Ion Ciubotici a întocmit un referat în care arată că „se confirmă conținutul scrisorii, în sensul că numiții Virgil Condurat și Ion Onofrei i-au distrus locuința, fapt ce constituie infracțiune de violare de domiciliu și distrugere, fapte pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani. Deoarece autoritățile în drept, primarul și lucrătorii postului de poliție, nu au reacționat prompt la sesizarea petentului, cei doi vecini ai petentului au fost astfel încurajați în acțiunea lor și au demolat complet casa și anexele gospodărești”, a declarat Ion Ciubotici.
Cazul a fost relatat amplu în cotidianul nostru la începutul lunii decembrie, cînd arătam că tînăra familie, cu un copil de nouă luni, a rămas pe drumuri din cauza nepăsării cu care au tratat autoritățile locale situația pe care o reclama Vasile Burungel. Acesta s-a dus cu jalba în proțap la autoritățile locale în mai multe rînduri și a reclamat faptul că încă din noiembrie 2003, familia lui este amenințată de către vecinii Virgil Condurat și Ion Onofrei să părăsească locuința în care stă pentru că nu mai are drept asupra ei, fiind pierdută în instanță. Cum omul nu se dădea plecat din casă pentru că se știa proprietar, vecinii lui au început prin a-i dărîma acareturile și au sfîrșit, la începutul lui decembrie, prin a-i demola casa. Totul s-a petrecut sub ochii îngăduitori ai polițiștilor din comună, care nu au făcut nici un demers pentru ca toată această stare de lucruri să nu degenereze.
Primarului îi este frică de demolatori
Povestea lui Vasile Burungel a început în anul 2000, cînd a cumpărat o casă cu 15 milioane de lei. Nu s-au întocmit acte la notariat, ci doar o zdelcă prin care moștenitorii lui Vasile Ojoc i-au vîndut casa lui Burungel contra acestei sume. La mai bine de doi ani de la acest eveniment, verii copiilor lui Ojoc s-au pus pe recăpătat pămîntul moștenit după rudele lor din comuna Colonești și au căutat dreptatea prin instanță. Judecătorii au decis că li se cuvine terenul și, prin sentința civilă 680/10.02.2003, familiei Condurat i s-a recunoascut proprietatea a 13.500 de metri pătrați de teren. De asemenea, ei aveau dreptul și la despăgubiri de 12 milioane de lei pentru recolta culeasă de Burungel. De atunci au început șicanele. Totul a culminat în luna noiembrie, cînd au intrat pur și simplu în curtea lui Burungel și i-au dărîmat acareturile, lucru confirmat de toți vecinii cu care am stat de vorbă, inclusiv cu cei care erau în dușmănie cu familia Burungel. Secretarul primăriei Colonești, Smaranda Vînău, a spus că situația este încurcată pentru că între Burungel și cel care i-a vîndut casa nu există un act autentificat, însă femeia a recunoscut că „i-au dărîmat locuința lui Vasile Burungel în mod abuziv. Familia Condurat nu are hotărîre pentru casă”, dar a spus că nu poate nimeni face nimic, întrucît cei în drept să lămurească lucrurile sînt doar judecătorii.
Șeful Serviciului de relații cu publicul de la Consiuliul județean nu este însă de aceeași părere. „În discuția cu domnul primar Marian Faleș l-am întrebat dacă a aplicat prevederile legale privind demolarea fără autorizație și a spus că îi este frică pentru că cei doi sînt răi și îi pot incendia gospodăria”, a arătat Ciubotici în raportul său. La rîndul său, primarul comunei spune că el nu mai are nici o cale legală să rezolve situația. „Acolo este o treabă de moștenire și se ceartă moștenitorii între ei. E ușor de dat un ordin de la Consiliul Județean, dar eu nu pot să știu exact cine a demolat ca să trag la răspundere pe cineva anume”, ne-a spus primarul Faleș. El a mai precizat că a trimis înștiințări și avertismente la cei despre care se spune prin sat că i-ar fi dărîmat casa lui Burungel și că mai mult de atîta nu mai poate face. În prezent, în urma plîngerilor lui Burungel, vecinii acuzați de demolare sînt cercetați pentru violare de domiciliu și distrugere de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bacău care au întocmit dosarul penal cu numărul 4715/2003. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns